Deci. Am găsit răspunsul la întrebarea care mă măcina în editorialul trecut fără să mă strofoc prea mult. Mă voi duce din nou la munte. Să nu credeţi că m-au convins îndemnurile ministeriale. Ştiu prea bine ce se găseşte prin aşa-zisele grădini carpatine. Din fericire, însă, mai sunt oameni care ştiu să păstreze o parte din frumuseţea cu care e binecuvântată ţărişoara noastră. Într-un asemenea colţişor o să uit de zgomotul oraşului.
Întrun asemenea colţişor o să uit de maşinile înmatriculate în Bulgaria şi de cele cu volanul pe dreapta. De conducătorii lor dar şi de ai noştri. Adică de domnii ăia pe care îi vedem înverşunaţi în sfada lor perpetuă. Ăia care, de pe fotoliile neîncăpătoare pentru cururile lor mari, se învârtoşează întru siluirea noastră. Numai gândul că pot uita toate astea m-a făcut să-l dau în fasole (sau în mazăre) de litoral şi să plec acolo unde pot hălădui cât vreau. Fără gânduri, la voia întâmplării.
