##O cultură bogată contează enorm şi te face sigur în mişcări
*-Ce fel de om sunteţi?*
– Sunt un om, hai să nu zic bun, pentru că cei mai buni oameni pe care i-am cunoscut au fost bunica şi tata. Eu sunt un om cumsecade, luat şi într-un singur cuvânt şi în cuvintele ce îl alcătuiesc. Ţin la oameni şi mă surprinde ori de câte ori oamenii nu ţin la mine.
*-Dacă v-aţi întâlni cu Raymond Chandler ce l-aţi întreba?*
-L-aş întreba de ce a fost atât de leneş încât Philip Marlowe, eroul său, nu apare decât în şapte cărţi.
*-Eroii din cărţile dumneavoastră sunt foarte atenţi la detalii. Cât de importante sunt detaliile în viaţa dumneavoastră?*
-Uneori, într-adevăr, sunt atât de atent la detalii încât provoc panică în jurul meu. Detaliile sunt importante pentru eroii mei, pentru caracterizarea acţiunilor în care sunt angrenaţi şi interpretarea lor dezvăluie de multe ori ce structură sufletească au, ce stil de comportament au.
*-Înlănţuirea cuvintelor a venit întotdeauna de la sine sau v-aţi mai şi poticnit, la început?*
-Scrisul pentru mine e mai uşor, eu mă poticnesc la vorbă. Poate şi findcă în copilărie am fost foarte multă vreme singur, părinţii mei fiind plecaţi de dimineaţă până seara, erau învăţători. Neavând cu cine vorbi, probabil că organul fonator nu mi s-a dezvoltat. De pildă, la recenta lansare de la Tecuci, am vorbit într-o oră cam cât vorbesc eu într-o săptămână. Da, deseori este greu de găsit acel cuvânt care să exprime adevărul, ca să mă refer la o zicere celebră, dar atunci când ştiu exact despre ce scriu, lucrurile sunt mai simple, iar cuvintele vin mai rapid sub condei – sau, mă rog, pe tastatură.
*-Care au fost cărţile care v-au marcat copilăria? *
-Am învăţat să citesc înainte de a ajunge la şcoală, iar primele cuvinte pe care le-am descifrat au fost datorită cinematografului. În Bârlad erau două cinematografe şi, de obicei rulau două filme pe săptămână: sora mea îmi citea cuvintele de pe ecran şi aşa am început să le fotografiez şi să le memorez. Din pricina singurătăţii în care eram, fiind plecaţi părinţii foarte mult la şedinţe, citeam foarte mult. La un moment dat, exista o gazetă de stradă în Bârlad unde se afişau diferite poveşti importante pentru urbe. Iar acolo, timp de o săptămână, fotografia mea şi cu nişte rânduri au indicat bârlădenilor faptul că eu eram cel mai mare cititor din oraş. Citisem mai mult decât oricare altul, nu dintre copii, dintre toţi. Aveam atunci opt ani. Cărţi care m-au marcat au fost mai multe, dar Don Quijote, pe care l-am descoperit la nouă ani m-a marcat definitiv şi eroul meu deseori este comparat cu Don Quijote, bineînţeles, Andrei Mladin acţionând în vremurile noastre.
*-Poate o minte umană să controleze alte minţi umane?*
-Da, cu siguranţă. Gândiţi-vă ce a făcut Hitler din germani, ca să dau un singur exemplu. Oamenii pot manipula alţi oameni şi din păcate lipsa de pregătire a unora dintre noi face posibilă această manevră.
*-Tinerii jurnalişti: ce să facă şi ce nu?*
-În primul rând să citească. A avea o cultură cât mai bogată contează enorm şi te face sigur în mişcările tale, oriunde te-ai afla.
*-O altă recomandare?*
-Să nu mintă.
*-Cărţile dumneavoastră transmit emoţii. Cum reuşiţi să-i determinaţi pe cititori sa rezoneze cu trăirile lui Andrei Mladin?*
-Andrei Mladin este un om obişnuit, care se trezeşte, fără voie, în vârtejul unor întâmplări grave. El rezolvă situaţiile de criză cu perseverenţă, cu încrederea în adevăr şi dreptate, cu mult umor – arma lui secretă. Spre deosebire de un Sherlock Holmes, nu face niciodată paradă de inteligenţa sa, de cultura sa. Nu e nici un Superman care să rezolve problemele prin tăria pumnilor. Pe un erou ca Andrei Mladin îl simţi aproape, îl îndrăgeşti ca pe un prieten, fiindcă nu se crede mai presus decât ceilalţi. Simţi că oricând poţi fi ca el în anumite circumstanţe dramatice. Faptul că îţi inspiră această convingere îl face şi simpatic, şi verosimil. Iar dacă, totuşi, eşti pe punctul de a fi învins, îl poţi chema în ajutor. Va răspunde la primul apel.
*-Cum ar fi viaţa fără cărţi?*
-Am scris odată: “Lumea-ntreagă e-un morman de cărţi/ Care se destramă pe tăcute”. În aceste versuri am exprimat toată neliniştea mea provocată de eventualitatea ca omenirea să părăsească Galaxia Gutenberg.
*-Ce înseamnă scrisul pentru dumneavoastră?*
-Scrisul a fost într-o vreme un mod de a învinge şi singurătatea şi neliniştile. Acum se îndreaptă mai mult spre desfătare. Încerc întotdeauna să scriu lucruri pe care mi-ar plăcea mie să le citesc şi alţii nu au avut timp sau nu s-au gândit la ele.
*-Ce reprezintă Tecuciul, oraşul natal, pentru dumneavoastră?*
-Am fost în America, am fost la Tokyo, am fost la Piramide şi în toată Europa, dar ori de câte ori am un moment de cumpănă, ori de câte ori sunt mâhnit, necăjit, în minte îmi revine curtea paradisiacă de pe strada Vânători din Tecuci, în mijlocul căreia împărat e un cireş şi la poalele lui o gânganie de om încearcă să înţeleagă cine e, cum de a apărut şi de ce.
