Paul e genul de lucru care mă scoate din sărite. Urăsc că-l iubesc, cum ar veni.
Primul quiche cu somon i l-am degustat acum 7 ani, la prima mea vizită la Paris. De-atunci, fac scurte pasiuni ba pentru un Pain au chocolat de la Paul la Praga, ba pentru o Gourmandise de la Paul din Barcelona. Am ajuns să îi cunosc foarte bine tarta cu rubarbă, gogoşile cu ciocolată, croisantele cu unt şi millefeiulle-ul cu vanilie şi zmeură.
Sunt zile în care străbat tot Bucureştiul pentru o felie de tartă cu fructe de pădure. Chiar dacă e scumpă. Chiar dacă tânărul de la casă îmi scapă felia de tort peste rochie şi-apoi îmi cere s-o plătesc. Sau dacă domniţa care îmi prepară cafeaua uită c-am cerut decaf şi-mi face o cafea normală care-mi provoacă palpitaţii şi stări surori cu leşinul.
Quiche-ul cu somon n-are nicio vină pentru asta. El e bun şi merită preţul prea mare, serviciile uneori slabe şi două ore de trafic. Preferatul meu e cel cu somon afumat şi cu spanac. Blatul e subţire, foarte fragil şi are gust de unt. Amestecul de somon cu spanac e consistent, aromat, merge foarte bine şi rece şi cald, la o bere sau la un pahar de vin. E proaspăt, moale, la fel de bun la Bucureşti şi la Paris.
