Prinţesa de Montpensier reuşeşte să transmită starea vremii ca niciun alt film pe care l-am văzut.
Poate că e din cauza limbii franceze ce sună într-un fel aparte rostită de domniţe firave şi de nobili şi bravi spadasini. Poate că e din cauza dialogurilor încărcate cu dramatism purtate întotdeauna cu spatele drept sau din cauza frumuseţii lui Melanie Thierry.
Povestea m-a prins imediat şi tot ce-a venit după a fost un bonus. Firul ei se învârte în (sau mai bine spus îi învârte pe bărbaţii din) jurul Mariei de Montpensier, una dintre cele mai râvnite femei ale Franţei. Ajunsă să poarte verigheta cui nu trebuie, ea începe o luptă pe care o poartă în primul rând cu ea însăşi pentru a-şi accepta statutul. Inevitabil apar victime colaterale: singurele două persoane care o iubeau cu adevărat, soţul ei, prinţul de Montpensier (G. Leprince-Ringuet) şi contele de Chabannes jucat extraordinar de Lambert Wilson.
O să-ţi placă filmul, mergi pe mâna mea şi du-te la cinematograf.
