La Vila Rodizio aproape c-am uitat să mănânc, aşa de mult mi-a plăcut vila. E veche, corect restaurată, mesele-s puse astfel încât să poţi admira pereţii frumoşi din jurul lor. Nimic nu e înghesuit, forţat, presat, strident, obositor sau exagerat. O gură de aer proaspăt între atâtea alte restaurante care nu mai ştiu cum să mai înghesuie nişte mese şi scaune ca să facă, nu-i aşa, mai mulţi bani. Nu şi aici.
Aud că jos în cramă la Vila Rodizio se degustă vinuri bune. Sus la etaj se fac târguri vintage, karaoke şi cursuri de tango. Iar jos, jos se mănâncă, domnilor. Se mănâncă bine.
Noi am gustat o ruladă de viţel cu prosciutto şi sos de trufe, urmată de o porţie de fundiţe de pui preparate după o metodă inventată de bucătar: piept de pui bine înfăşurat în jurul unui miez de sote de ciuperci şi ceapă tocată, alături de cartofi prăjiţi, cu rozmarin, toate pe un pat de rucola. Cartofii n-au fost spectaculoşi, dar papioanele de pui state la cuptor şi sote-ul de ciuperci au fost mai aromate decât te-ai aştepta de la un piept de pui şi de la un vraf de champignoane.
Pe terasă în curând se vor coace pizze în cuptorul de lut, iar pe grătar vor sfârâi cărnuri fragede. Eu zic că e de mers!
