Teatrul Evreiesc de Stat

Teatrul Evreiesc de Stat

Teatrul Evreiesc de Stat din București este o instituție publică de cultură, continuatoare a unei tradiții teatrale de 150 de ani.

Istoria teatrului evreiesc profesionist începe la 19 august 1876, la Iași, în grădina de vară „Pomul verde”. Aici, artistul și scriitorul Avram Goldfaden (1840–1908) a pus bazele primului teatru evreiesc profesionist din lume, prezentând un spectacol cu propria trupă. Printre cei care au scris despre reprezentațiile sale s-a numărat Mihai Eminescu, care aprecia jocul actorilor drept „foarte bun”.

După primele reprezentații, Goldfaden și trupa sa s-au îndreptat spre București, susținând spectacole și la Botoșani, Galați și Brăila. Succesul l-a încurajat să scrie noi lucrări dramatice, între care Sulamit, Iosif în Egipt și Iudith și Holofern, inspirate din tradițiile culturale evreiești.

În 1948, teatrul din București a devenit instituție de stat. De atunci, scena din strada Iuliu Barasch a găzduit peste 200 de premiere.

Cu 150 de ani de tradiție și aproape opt decenii de activitate ca instituție de stat, Teatrul Evreiesc de Stat păstrează și valorifică patrimoniul cultural de expresie idiș, ocupând un loc distinct în viața teatrală românească și internațională.

Ne găsești și pe social media:

facebook -> www.facebook.com/teatrulevreiesc

instagram -> www.instagram.com/teatrulevreiesc

youtube -> www.youtube.com/@teatrulevreiesc

tik tok -> www.tiktok.com/@teatrulevreiesc_official

Teatrul Evreiesc de Stat
Teatrul Evreiesc de Stat

Descoperă ce se întâmplă în oraș

Programul spectacolelor de teatru din București este acum pe Zile și Nopți

Vezi programul de teatru →

Evenimente la Teatrul Evreiesc de Stat

Teatru

Mesia

Sâmbătă 31/10
19:00
Teatru

CÂNTAREA CÂNTĂRILOR

Duminică 01/11
19:00
Teatru

STRIGĂTUL TĂCERII

Marți 03/11
11:00
Teatru

MIC ȘI-AL DRACU’

Duminică 08/11
11:00
Teatru

ACTUL DE CĂSĂTORIE

Sâmbătă 21/11
19:00
Teatru

MESIA

Duminică 22/11
19:00
Teatru

TRĂDAREA LUI EINSTEIN

Sâmbătă 28/11
19:00
Teatru

VARȘOVIA: GHID TURISTIC

Duminică 29/11
19:00

Detalii loc

Telefon

0743 215 998

Orar

MA-V:: 10:00 - 20:00 S-D: 10:00 - 13:00; 17:00 - 20:00

Adresa

Str. Dr. Iuliu Barasch nr. 15, București

Social media

Delivery

-

Harta

Galerie imagini

Articole in care apare Teatrul Evreiesc de Stat

Un răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută