Muzeul Județean Buzău
Muzeul Județean Buzău este principala instituție muzeală din județul Buzău. Bazele sale au fost puse de către Basil Iorgulescu și dezvoltarea colecțiilor a determinat mai multe etape de extindere. Actualul sediu este al treilea. Din 1977 până în prezent este adăpostit în clădirea fostei Școli de Fete. Clădirea, construită între 1931 și 1937, este inclusă în lista monumentelor istorice, numărându-se printre cele mai impunătoare construcţii ale orașului.
În anii ’80 și ’90, colecțiile muzeului devin substanțial mai bogate ca urmare a cercetărilor arheologice, a achizițiilor și a donațiilor. Pe lângă consistentele colecţii de istorie și arheologie, fondul muzeului a crescut permanent, îmbogăţindu-se cu bunuri de valoare etnografică, artistică, numismatică și din domeniul mineralogiei și al știinţelor naturale.
Sub egida instituției s-au publicat o serie de cărți („Biblioteca Mousaios”), 2 buletine științifice anuale („Mousaios” și „Analele Buzăului”), cataloage și monografii, rod al activitatății științifice de cercetare dusă în cadrul instituției muzeale.