Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 11/04/2026
Artă & Cultură / Art Expo Viața Orașului

Expoziția „Năzuința de zbor”

Redacția Online Zile și Nopți De Redacția Online Zile și Nopți
Comentarii Expoziția „Năzuința de zbor” Share Expoziția „Năzuința de zbor”
Expoziția „Năzuința de zbor”


Expoziția „Năzuința de zbor”

Muzeul Județean Buzău, instituție de cultură și cercetare aflată sub autoritatea Consiliului Județean Buzău, în parteneriat cu Fundația Regală Margareta a României, anunță vernisajul expoziției „Năzuința de zbor”, dedicată tinerilor artiști ai generației 2026.

Evenimentul reunește lucrări realizate de beneficiarii programului de burse Tinere Talente al Fundației Regale Margareta a României și evidențiază diversitatea expresiei artistice contemporane, precum și angajamentul noii generații față de valorile culturale universale.

Expoziția marchează, totodată, împlinirea a 130 de ani de la inaugurarea clădirii fostului spital „I. C. Brătianu”, 14 aprilie 1896, și readuce în atenție transformarea acestui edificiu dintr-un spațiu destinat îngrijirii trupești într-unul consacrat dezvoltării personale și culturale.

Proiectul continuă colaborarea de excepție cu Ileana-Dana Marinescu, artist vizual și mentor în cadrul programului Tinere Talente al Fundației Regale Margareta a României, colaborare inițiată cu ocazia expoziției personale aniversare organizate în cadrul evenimentului Noaptea Muzeelor, ediția 2025, la Muzeul Județean Buzău. 

Potrivit artistului vizual, mentorului și curatorului Ileana-Dana Marinescu, conceptul expoziției „Năzuința de zbor” constituie o metaforă a aspirației umane către depășirea limitelor materiale și spirituale.

Demersul expozițional subliniază, de asemenea, faptul că mentoratul artistic poate deveni o veritabilă „scară a virtuților”, prin care tinerii bursieri sunt sprijiniți să își dezvolte potențialul creativ și să își inițieze propriul parcurs ascendent în domeniul artelor. Fiecărui participant îi este alocat un spațiu de afirmare, conceput ca rampă de lansare simbolică pentru evoluția sa viitoare.

Vernisajul va avea loc în data de 14 aprilie 2026, la orele 17:00, în ajunul „Zilei Mondiale a Artei”, în spațiul expozițional al Centrului Muzeal „I. C. Brătianu”, mun. Buzău, bd. Nicolae Bălcescu, nr. 40, în prezența tinerilor artiști și a reprezentanților partenerilor. 

În cadrul evenimentului, la orele 18:00, tinerii muzicieni, bursieri ai programului Tinere Talente, generația 2026, vor susține un recital de muzică clasică.

Expoziția va fi deschisă publicului în perioada 14 aprilie – 14 mai 2026 și va putea fi vizitată de marți până duminică, între orele 09:00 – 17:00, până la data de 30 aprilie, respectiv între orele 10:00 – 18:00, în intervalul 1 – 14 mai 2026.

Accesul publicului este gratuit în ziua vernisajului.

Despre Fundația Regală Margareta a României

Fundația Regală Margareta a României a fost înființată în 1990 de către Regele Mihai I al României și Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei române. Cu o activitate de 36 de ani, Fundația Regală Margareta a României sprijină copii, tineri și vârstnici prin intervenții durabile, bazate pe schimbul de experiență și valori între generații. De-a lungul timpului, Fundația s-a implicat în numeroase proiecte sociale, culturale și de susținere a educației și talentului artistic. 

Mai multe detalii sunt disponibile pe www.frmr.ro.  

Expoziția „Năzuința de zbor”

Concept „Năzuința de zbor”

Dintotdeauna, oamenii, întinși pe spate și visând într-un câmp de flori, jucându-se în gând cu norii, au sperat să ajungă la starea de imponderabilitate, putând astfel să calce, să simtă norii, să-i înțeleagă și, eventual, să descopere ce e în spatele lor. Cu timpul, dorința lor a crescut și au dorit să ajungă mai sus, în speranța că pot atinge raiul. Evoluând în cuget și simțire, au sperat și mai mult ca, urcând pe scara valorilor, să plutească peste culmi de cultură. În viața noastră avem ocazia să alegem, cu discernământ sau nu, să urcăm pe diferite scări.

Printre primele scări care îi satisfac pe mulți oameni este scara de la bloc, pe care urcă la unul dintre etaje și se ascund în spatele perdelelor, de unde îi urmăresc pe toți cei pe care îi văd și se hrănesc cu ce își imaginează ei că fac sau vor face acei oameni. Și asta o fac pentru că sunt goi în interior și nu au propriile lor trăiri.

Importantă este și scara ce coboară în pivniță și duce la colecția de butoaie. Cei care le descoperă și beau câteva pahare de „vise” urcă apoi pe pământ și au revelația că pământul e rotund și se învârte, pentru că ei nu au echilibru, crezându-se toți Galileo Galilei.

Scara curajului, a vitejiei, este scara pompierului care luptă până la sacrificiu și care, prin implicarea și empatia lui, are toate șansele să ajungă la starea de zbor. Sora mai mică a acestei scări este scara foișorului de foc, de unde câțiva din comunitate urmăreau dușmanii omenirii, adică focul și invadatorii. La fel de implicați în comunitate și empatici, cu dăruire pentru aproape, aceștia aveau timp să urmărească cerul și să se viseze zburând.

Scara farului de la malul mării, cu lumina lui salvatoare, în momente de dramatism poetic, în care curajul, demnitatea și lupta au un loc de cinste, este locul unde, în momente de liniște, locuitorii farului stau cu ochii pe cer și se joacă în vis cu norii.

Scara avionului este scara care te duce pe tine, călător, din punctul A în punctul B. Este un fel de zbor dorit de omenire și realizat, este tot o desprindere de pământ, dar este prin intermediul unui aparat, prin intermediul tehnologiei, nu printr-o stare de spirit.

Scara socială, urâtă, fiecare treaptă este o capcană și poartă numele minciună, fraudă, fărădelege, slugărnicie, iar cel ce va ajunge sus va constata că a fost zadarnic urcușul.

Dar cea mai importantă scară, a virtuților, este scara Sfântului Ioan Climax, ilustrată foarte jucăuș și cu mult haz pe unul dintre pereții exteriori ai mănăstirii Sucevița. Fiecare treaptă are o virtute, iar cei care nu îndeplinesc condiția cad de pe scară, dar, dacă ești o persoană care are propria scară interioară cu virtuți, îngerul tău păzitor, care e lângă tine, te va ajuta să ajungi cât mai sus posibil, ca să atingi ascensiunea spirituală.

În situația expoziției noastre, mentorul poate fi acel înger păzitor care ajută tânărul bursier să urce măcar câteva trepte. Eu, ca mentor, am organizat spațiul ca fiecare tânăr talent să aibă o mică rampă de lansare pentru lucrările sale și, din acest loc, să-și pregătească zborul spre creațiile sale viitoare.

Sper că vom colabora toți, oamenii minunați ai Muzeului Județean Buzău, cei 18 bursieri din programul Tinere Talente al Fundației Regale Margareta a României, generația 2026, plus cele două foste bursiere din ani diferiți, cu activitate intensă de voluntariat în cadrul Fundației, împreună cu mine, mentorul și curatorul acestei expoziții, spre un adevărat succes.                                

Ileana-Dana Marinescu

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută