Ca instituţie artistică dedicată exclusiv activităţii de concert, Filarmonica clujeană a fost înfiinţată printr-un decret oficial al Consiliului de Miniştri al României în toamna anului 1955, cu numele oficial de Filarmonica de Stat Cluj. La data înfiinţării, formaţiile muzicale au fost orchestra simfonică mare, cu un număr de 75 muzicieni, şi un ansamblu instrumental de muzică tradiţională, cu un număr de 20 muzicieni. Sub direcţia iniţială a dirijorului Wilhelm Demian, s-a realizat o selecţie a membrilor proaspetei instituţii prin concurs, comisiile fiind prezidate de către marele dirijor Antonin Ciolan, cu participarea celor mai reputaţi specialişti clujeni ai epocii.
Meniu