Yasmin Levy

Yasmin Levy

Yasmin Levy, legenda muzicii iudeo-spaniole, revine în decembrie în România după 10 ani de la primul concert. Artista din Israel va susține un concert pe 11 decembrie la Sala Palatului din Capitală alături de chitaristul său și Orchestra Metropolitană București formată din peste 80 de artiști, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga.

Cu stilul ei distinct și emoționant, Yasmin Levy aduce o nouă interpretare cântecului medieval iudeo-spaniol (ladino), încorporând sunete mai „moderne” de flamenco andaluz și muzică tradițională turcească, precum și combinând instrumente precum darbuka, oud, vioară, violoncel și pian. Ziarul britanic The Guardian o descrie pe artistă: Levy este una dintre cele mai bune cântărețe din Orientul Mijlociu, artista meritând recunoaștere la nivel global.

 

„Vin din Israel pentru a cânta muzica Sephardy – cea a evreilor care locuiau în Spania înainte de anul 1492, anul în care au fost obligați să părăsească teritoriul iberic. Textul acestor cântece este in ladino, spaniola veche vorbită acum mai bine de cinci veacuri în care apar însă si influențe din alte limbi. În plus sunt mândra să combin cele două culturi, ladino și flamenco, amestecând în același timp influențe din Orientul Mijlociu. Pornesc o călătorie muzicală veche de 500 de ani, ducând ladino în Andaluzia și amestecându-l cu flamenco, stilul care încă poartă amintirile muzicale ale vechii lumi maure și evrei-spaniole cu sunetul lumii arabe. Într-un fel, este o „reconciliere muzicală” a istoriei”, declară Yasmin Levy.

Yasmin Levy are o carieră cu opt albume muzicale în limba ladino, spaniolă și ebraică, toate aflate în topurile internaționale.

—

Sursa: Sala Palatului

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Twitter
Email
Caută