Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti
Teatru

Vrăjitorul din Oz @ Teatrul Ion Creangă

Vrăjitorul din Oz

Vrăjitorul din Oz @ Teatrul Ion Creangă

  • Înainte de începerea spectacolului verificați aici dacă mai sunt bilete disponibile

 

Nicăieri nu-i ca acasă!

De cele mai multe ori nu realizăm ce avem lângă noi, până nu pierdem. Și uneori poate că este bine să trecem și prin astfel de situații neșteptate, care să ne învețe lucruri prețioase despre ce trebuie să apreciem mai mult.

Iar într-o astfel de conjunctură este pusă și micuța Dorothy, care în urma unui uragan ajunge într-o lume nemaivăzută și nemaiîntâlnită, departe, departe de casă. Ea, împreună cu micuțul Toto sunt puși să urmeze drumul pavat cu cărămizi aurii pentru a-l găsi pe Vrăjitorul din Oz, singurul care-i poate ajută să se întoarcă acasă. Pe acest drum, vor mai găsi și alte personaje care își doresc câte ceva: un leu – care tânjește după puțin mai mult curaj; o sperietoare de ciori – care-și dorește să fie mai inteligentă; și un om de tinichea – care visează la o inimă adevărată care să-i bată în piept. Oare vor reuși să-l găsească pe Oz și să-și îndeplinească fiecare dorințele? Nu o să le fie deloc simplu, dar, cu încredere și îndemânare, orice obstacol poate fi depășit.

Oricare ar fi vârsta voastră, sper că vă vom încuraja să râdeți, să cântați, să priviți cu mirare această poveste clasică, să vă entuziasmeze și să vă inspire ca pe milioanele de oameni care s-au bucurat până acum de lumea uimitorului Vrăjitor din Oz.” (Phil Willmott, regizor)

 

  • Regia și adaptarea: Phil Willmott
  • Coregrafia: Florin Fieroiu
  • Compoziția muzicală și versurile: Andrei Petre Tatu și Alla Alexa Stoenescu
  • Coloana sonoră: Andrei Petre-Tatu
  • Scenografia: Ioana Colceag
  • Light design: Sorin Vintilă

 

Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România ?

Sursa: Teatrul Ion Creangă

Share

Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Twitter
Email
Caută