Traumă și vindecare transgenerațională a supraviețuitorilor și a societății după Holocaust
A doua generație de supraviețuitori ai Holocaustului trăiește adesea cu ceea ce specialiștii numesc „traumă transgenerațională” – o suferință care nu a fost trăită direct, dar care modelează emoții, relații, identitate. Deși mulți dintre descendenți au dus vieți funcționale și împlinite, cercetările arată existența unor vulnerabilități specifice, dar și a unor mecanisme unice de vindecare.
În același timp, Holocaustul a lăsat urme adânci și în societatea neevreiască, generând răspunsuri paradoxale și mecanisme de apărare precum tăcerea, distorsionarea sau chiar negarea.
În cadrul acestei întâlniri din ciclul Oradea Jewish Talks, deschidem o conversație necesară despre viața reluată după Holocaust și despre mediul psiho-social în care au crescut copiii supraviețuitorilor.
Mai poate fi viață după Holocaust? „Mai poate fi acesta un om?”, ca să-l cităm pe Primo Levi.
Cum au renăscut supraviețuitorii din propria cenușă și ce fel de părinți au reușit să fie?
Cum se gestionează memoria unei drame personale și de familie?
Cum e să crești în umbra Holocaustului?
Ce ecouri lasă această moștenire peste generații?
Cum au renăscut supraviețuitorii din propria cenușă și ce fel de părinți au reușit să fie?
Cum se gestionează memoria unei drame personale și de familie?
Cum e să crești în umbra Holocaustului?
Ce ecouri lasă această moștenire peste generații?
Răspunsurile le vom afla din mărturiile și dialogul cu doamna Emilia Teszler, fiică de supraviețuitoare a lagărului Auschwitz, cofondatoare a asociației Tikvah din Oradea – înființată în memoria mamei sale – și inițiatoare a Memorialului copiilor orădeni deportați în Holocaust din Parcul N. Bălcescu.




