The Inner – Mapping Inside ajunge la Oradea: două zile de conferințe, ateliere și explorare interioară în spații de patrimoniu
Pe 20–21 iunie 2026, Oradea găzduiește pentru prima dată The Inner – Mapping Inside, unul dintre cele mai importante evenimente de wellbeing și dezvoltare personală din România. Filarmonica, Casa Darvas, Palatul Vulturul Negru și Noca devin, pentru două zile, spații de reflecție, dialog și reconectare.
După cinci ediții la Cluj-Napoca și peste 30.000 de participanți, The Inner – Mapping Inside face primul pas în afara Clujului și alege Oradea pentru lansarea unei noi comunități dedicate explorării interioare și relațiilor sănătoase.
Evenimentul reunește, pe 20 și 21 iunie 2026, conferințe susținute de specialiști recunoscuți la nivel național, ateliere experiențiale în grupuri restrânse și întâlniri dedicate temelor care contează: atașament, comunicare în cuplu, parenting conștient, moșteniri emoționale și stare de bine.
Invitat special: Gáspár György
Psihoterapeut relațional, autor și una dintre cele mai apreciate voci din domeniul sănătății relaționale din România, Gáspár György va vorbi despre modul în care tiparele de atașament și rănile emoționale influențează apropierea și capacitatea noastră de a construi relații autentice — teme precum conflictul în cuplu, reconectarea și relația sănătoasă ca practică de zi cu zi.
Alți speakeri:
Prof. Asoc. Cristina Schmidt – psihoterapie transgenerațională și psihogenealogie
Sandra O’Connor – psiholog clinician, doctor în medicină comportamentală, parenting în era digitală
Ana Băiescu – psihoterapeut, terapia Imago, comunicare părinte–copil
Monica Popa – psihoterapeut, autor local și moderatorul evenimentului
Locații:
Conferințele vor avea loc la Filarmonica de Stat Oradea, iar atelierele se vor desfășura la Casa Darvas, Palatul Vulturul Negru și Noca — într-un parteneriat cu Oradea Heritage și Visit Oradea care transformă patrimoniul orașului într-un spațiu viu de comunitate.
Ateliere experiențiale:
Constelații fenomenologice, sound healing, TRE®, jurnal terapeutic, lucrul cu criticul interior, relații și reconectare emoțională — fiecare sesiune gândită ca o experiență practică, nu doar teoretică.
Data: 20–21 iunie 2026
Locație: Oradea (Filarmonica de Stat, Casa Darvas, Palatul Vulturul Negru, Noca)
Bilete și info: theinner.ro/oradea
Parteneri: Madrugada, Kaufland, Visit Oradea, Oradea Heritage




