– Tarte pentru somnambuli –
de TEO SPĂTARU
Premiera 28-29.10.2026, Sala Studio ,,Liviu Ciulei”
Textul „Tarte pentru somnambuli” este o alegorie a așteptării și a inacțiunii. Undeva în Balcani (cu G. H.), personajele noastre așteaptă la o coadă ce, după toate semnele, pare că nu are sfârșit sau început. Captivi într-un ambuteiaj nesfârșit, în vehicule atipice (mașini de scris, de cusut și de spălat), un Tânăr, un Bătrân și un Bebeluș refuză cu încăpățânare să acționeze.
Absurd și comic – aflăm în prim plan trei personaje ce-și așteaptă Salvarea – care poate veni drept pensie, iubită onirică sau speranță deșartă. Ce altceva le rămâne de făcut – în aceste cumplite condiții pentru care chiar ei sunt vinovați – decât să se alieze și să elucideze misterul salvării-fantomă. Paralizați de lașitate și comoditate, personajele preferă să rabde de foame ascunși sub pături decât să coboare după o tartă scăpată pe șosea de un trecător.
Speranța lor se spulberă odată cu apariția Poștăriței: Tânărul este ignorat de ea, iar Bătrânul primește, după zeci de ani de așteptare, o pensie de 0 lei. Dincolo de glumă, Teo Spătaru – dramaturg și psiholog de profesie – reușește o radiografie locală a lașității de „a fi”, piesa încheindu-se simbolic acolo unde a început, cu reluarea eternă a acestui ciclu absurd.
Distribuția
Florin Dobre, Robert Tudor, Șerban Ghilvaci, Andreea Drugulescu, Cătălin Mirea.
Regia artistică – Tudor Antofie
Scenografia Miruna Varodi
Durata spectacolului |
Vârstă acceptată | +14 ani
Caseta tehnică
Regia tehnică | GABRIEL BUCĂTARU
Lumini | CRISTIAN NICA și CĂTĂLIN CĂLIN
Sunet | ALBERT ILEANCA
Videoproiecție | BOGDAN SIMION
Sufleor | NARCISA MAZILU
Cabine | LAURA DRĂGAN
Recuzita | GEANINA BUCPTARU și CONSTANȚA MIU
Mânuitori decor | GABRIEL SIMION, ALEXANDRU ȘERB, DANIEL CONSTANTIN, MARIUS NICOLAE, COSTI MAREȘ, EUGEN BURUIANĂ




