Artă de festival, într-o hală industrială. 19 – 21 aprilie 2024
Talpa Iadului este o manifestare culturală, drăguță și independentă, născută din dorința de a prezenta și promova creația artiștilor aflați la începutul carierei. Încurajăm tinerii să fie originali și să iasă din standardele societății actuale.
Festivalul are loc într-o hală industrială din Ploiești, închiriată doar pentru acest scop.
C^nd ,i-ai oprit imagina,ia?
Program:
Vineri, sâmbătă și duminică
13:00 – 18:00
Vizitarea expozițiilor și instalațiilor, participarea la ateliere, jocuri și activități de grup.
18:00 – 19:00
Ora de liniște
19:00 – 23:30
Concerte, prezentări de modă, recitaluri de poezie, teatru, joc și dans.
După miezul nopții avem joc și dans.
Tot festivalul este o mare creație artistică, atât prin prisma decorului realizat de organizatori, cât și prin expozițiile, instalațiile și momentele artistice prezentate de către artiștii participanți.
Fiecare colț din această hală industrială o să primească atenția cuvenită. Intrarea o să fie trecerea dintre viața de zi cu zi și imaginație.
Labirintul Artizanilor, punctul de prim ajutor, barul, cafeneaua, spațiile de relaxare, canapeaua confesiunilor, toaletele, locuri de joacă și interacțiune între participanți, panoul de escaladă și toate celelalte activități și decorațiuni vor fi afișate într-un mod inedit, menit să dezvolte creativitatea și imaginația. Artă tinerească, într-o hală industrială, decorată în stil retro-futuristic.
Teatrul, poezia, concertele, prezentările de modă, și dansul vor umple aerul festivalului. Trecerea de la un moment la altul va surprinde publicul și totul o să fie plin de senzație și emoție.
Ne dorim să dezvoltăm imaginația și curajul, conducând gândurile publicului către enormele posibilități pe care lumea de astăzi le oferă, încercând să combatem toate piedicile prin viziunea creativă a artei.
Poți cumpăra bilete de aici:
https://bilete.talpaiadului.ro/
Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România?
- Calendar Evenimente din România
- Calendar Evenimente din Ploiești
- Program Filme Ploiești
- Calendar Festivaluri Romania