Suspecți în Treasure Hunt – Family Edition | Parcul Copiilor Ion Creangă

Sâmbătă 12/09/2026
10:00

SUSPECȚI ÎN TREASURE HUNT: FAMILY EDITION

⚠️ Misiune de maximă urgență!

Cronometrul Regresiv a fost activat în Parcul Copiilor din Timișoara. Dacă nu este oprit la timp, transformarea va fi completă: părinții vor deveni copii, iar copiii vor deveni adulți.

Singura șansă de a opri cronometrul este ca familiile participante să rezolve misiuni, provocări foto și video, jocuri de echipă și probe de observație răspândite prin parc.

Suspecți în Treasure Hunt este o aventură interactivă în care părinții și copiii formează echipe și pornesc împreună într-o misiune contra cronometru.

Pe parcursul jocului veți aduna puncte, veți descoperi indicii, veți rezolva provocări creative și veți trece prin probe care pun la încercare colaborarea, imaginația și spiritul de observație.

Cum se desfășoară?

Copiii devin personajele principale ale aventurii. Vor rezolva provocări, vor căuta indicii, vor interacționa cu oameni din parc și vor contribui la oprirea Cronometrului Regresiv.

Fiecare provocare este gândită pentru a fi rezolvată împreună de adulți și copii. Veți colabora, veți filma momente amuzante, veți face fotografii, veți aduna puncte și veți crea amintiri pe care le veți păstra și după terminarea jocului.

📅 12 septembrie 2026
🕙 Ora 10:00
⏳ Durata: aproximativ 2 ore
📍 Punct de întâlnire: Parcul Copiilor din Timișoara, intrarea principală
👧 Eveniment recomandat copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani.
💰 Taxă de participare: 50 lei de persoană

Cum se formează echipele?

Poți participa și dacă vii singur cu copilul sau copiii. Echipele vor fi formate la fața locului, astfel încât fiecare echipă să aibă minimum doi adulți.

Noi ne ocupăm de organizarea echipelor, astfel încât experiența să fie echilibrată și distractivă pentru toată lumea.

📋 Locurile sunt limitate.

Veți reuși să opriți Cronometrul Regresiv înainte ca părinții să devină copii și copiii să devină adulți?

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Twitter
Email
Caută