Studiu de desen: valorații și texturi @ Muzeul de Artă Recentă
Avem plăcerea de a vă invita la primul atelier de desen dedicat expoziției „În ritmul lumii” ce reunește lucrări din universul creativ al artistului Ștefan Bertalan.
Vom vizita sălile muzeului și vom discuta despre tematicile care l-au pasionat de-a lungul vieții pe artist, atât în timpul anilor de profesorat la Timișoara, cât în timpul șederii la Sibiu, până la perioada de exil din Germania. Vom observa texturile, liniile și tehnicile pe care Bertalan le-a folosit pentru a se exprima.
În a doua parte a atelierului, vom realiza o lucrare de desen inspirată din structuri naturale, observate chiar la fața locului. Vom face câteva exerciții de hașură și vom învăța cum să privim obiectele pentru a le înțelege volumele și valorația. Lecția de desen va avea loc chiar în sala de expoziție și vom lucra la șevalete folosind creioane grafice de diferite intensități.
Astfel, vă așteptăm cu drag să descoperim lumea prin intermediul desenului.
În cadrul atelierului, participanții vor învăța:
* Concepte specifice artei plastice precum valorația, volumul sau paginația
* Informații inetersante despre viața și opera lui Ștefan Bertalan
* Cum să privească lumea asemeni unui artist vizual
* Cum să realizeze un desen expresiv


Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România ?
- Calendar Evenimente din România
- Calendar Evenimente din București
- Program Filme București
- Calendar Festivaluri Romania
—
Sursa: Facebook MARe




