„Strada Málaga”/„ Calle Málaga“, noul film semnat de premiata regizoare de origine marocană Maryam Touzani, cu Carmen Maura în rolul principal, câștigătorul Premiului Publicului la Festivalul Internațional de Film de la Veneția 2025, va fi proiectat la Cinematograful „Arta“ din Arad.
Proiecția va avea loc vineri, 16 octombrie 2026, de la ora 19.00.
Accesul publicului va fi gratuit, în limita locurilor disponibile.
„Strada Málaga” este o dramă tandră, senzuală și emoționantă despre îmbătrânire, memorie și dreptul de a-ți alege propria poveste, cu inegalabila Carmen Maura în rolul principal.
Maria Ángeles are 79 de ani și trăiește singură în Tanger, în nordul Marocului, un oraș pe care îl iubește cu toată ființa ei. Duce o viață simplă, plină de rutine mici și frumoase, până în ziua în care fiica ei, Clara, vine de la Madrid cu o veste care îi dă lumea peste cap: vrea să vândă apartamentul în care Maria a locuit toată viața.
Dar Maria nu are de gând să cedeze fără luptă.




