Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti
Proiecții de film

Still Nia | Paula Oneț @ Centrul Naţional al Dansului Bucureşti

Still Nia | Paula Oneț @ Centrul Naţional al Dansului Bucureşti

Still Nia | Paula Oneț @ Centrul Naţional al Dansului Bucureşti

Film documentar

Desprinsă dintr-o amnezie autoindusă ce a durat ani de zile, Ștefania dezvăluie amintirile copleșitoare ale copilăriei sale, petrecute în spitalele din România din cauza unui diagnostic greșit. Astăzi, în jurul vârstei de 30 de ani, încearcă să se reconecteze cu corpul său înstrăinat și cu copilul ei interior, Nia, prin dans. Acesta devine un nou limbaj în drumul vindecării rănilor și al relației cu mama.

Nota regizorului:

Atât Ștefania cât și eu suntem originare din România și ne-am cunoscut în Franța, unde trăim și lucrăm ca artiste. Pentru mine, ea întruchipează spiritul generației noastre, a celor care nu se mulțumesc cu răspunsuri venite din lumea exterioară – fie de la doctori, fie de la familie – și care caută un anume sens și în interiorul lor. Timp de foarte mulți ani, Ștefania a fugit de trecutul ei încercând să șteargă amintirile din copilărie, dezvoltând mai multe forme de anxietate extremă – accentuate de singurătate – ipohondria fiind doar una dintre ele. Am fost fascinată de lupta ei pentru a-și asuma copilăria, nu doar intelectual, ci și fizic, prin corp, artă și imaginație. Acest lucru m-a inspirat să creez un film care privește spre vindecare și diferitele căi pe care aceasta le poate lua. Filmul surprinde un fragment al unui proces care durează o viață întreagă.

Regie: Paula Oneț

Scenariu: Paula Oneț

Director de imagine: Carmen Tofeni, Paula Oneț

Montaj: Alexandra Diaconu

Muzică: Ștefania Becheanu

Sound designer: Marius Leftărache

Producători: Diana Caravia, Ada Solomon (microFILM, Romania), Cédric Bonin (Seppia, Franța)

Distribuție: Ștefania Becheanu, Maria Becheanu

Digital / color / dialoguri: română, franceză

Distribuit de microMULTILATERAL din 30 ianuarie 2026 în cinematografe

Rating: AP 12

Selecții: Astra Film Festival 2025 (22.10.2025), Ji.hlava International Documentary Film Festival (27.10.2025 – premieră internațională)

Bilete:

– Bilet întreg: 40 RON

– Bilet pensionari/profesioniști: 20 RON

– Bilet elevi/studenți: 10 RON

Biografie

Atât director de imagine, cât și regizor de film, Paula Oneț este implicată în filme documentare și proiecte transdisciplinare. Scurtmetrajul documentar „După Fel și Chip” a avut premiera la Festivalul de Film de la Karlovy Vary și a fost proiectat în multe festivaluri din întreaga lume (Dok Leipzig, TIFF, Zagreb Dox, etc.), fiind premiat pentru Cel mai bun film, Cel mai bun documentar, Cel mai bun scurtmetraj și Premiul Publicului. Un alt scurtmetraj, „Sarmale”, face parte din proiectul internațional „Grandmas Project”, un web-series citat de The New York Times.

Proiectele multimedia includ scurtmetraje hibride, filme de dans, instalația multimedia „Site Under Construction” (prezentată la Bienala de Arhitectură de la Veneția) și instalația interactivă „4GenWomen” (prezentată la Galeria Națională de Artă din Praga și alte galerii din Turcia, România și Spania).

Centrul Naţional al Dansului

Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România ?

Sursa: Facebook Centrul Naţional al Dansului Bucureşti

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Share

Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Twitter
Email
Caută