Un eveniment despre știință, cultură și predarea fizicii @ Biblioteca Județeană ASTRA

Pe 14 august, începând cu ora 17:00, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu găzduiește un eveniment deschis publicului larg, centrat pe cartea „Dincolo de manual – explorări didactice în fizica atomică, nucleară și medicală”, scrisă de Patrick-Joshua Biro, în vârstă de 24 de ani, absolvent de Fizică Medicală în cadrul Universității din Oradea.

Evenimentul propune o conversație deschisă despre cum putem preda știința fără să o reducem la rețete, dar și despre cum putem promova o educație care unește știința, cultura și spiritul critic. Cartea nu este un compendiu de metodică, ci o invitație sinceră la reflecție: despre cum gândim, despre cum învățăm, despre cum predăm.

Cui i se adresează?
Tuturor celor interesați de știință, educație, dar și de cultura gândirii libere: profesori, studenți, liceeni, părinți, formatori sau pur și simplu oameni curioși.

Ce aduce evenimentul?

  • Discuții interactive despre știință și societate
  • Un dialog interdisciplinar între fizică, filosofie, pedagogie și medicină
  • O întâlnire umană, sinceră, cu sens

Participanții vor putea răsfoi cartea, să participe la discuțiile interactive, dar și să afle despre aplicațiile fizicii în medicină. De asemenea, cei interesați vor avea ocazia să achiziționeze un exemplar cu autograf.

Intrarea este liberă.

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Twitter
Email
Caută