Ştefan Orfescu and band #PeTerasă @ Berăria H
Vineri, 22 mai, te invităm #PeTerasă, la Berăria H, la o seară specială de muzică live alături de Ștefan Orfescu & Band.
Absolvent de conservator, profesor de chitară și muzică, Ștefan Orfescu este un artist complex, cu o carieră construită prin talent, sensibilitate și colaborări valoroase alături de nume importante din muzica românească, precum Paula Seling, trupa Parlament, Leo Iorga și Schimbul 3, Alexandra Ungureanu, Maria Radu, Amadeus, Mircea Rusu Band, Adrian Naidin Trio, Teo Boar și Vlady Cnejevici.
Activează atât ca instrumentist, cât și ca solist vocal în trupa Avenue, formație cu care a urcat pe scenă inclusiv în deschiderea concertelor Scorpions și Paul Gilbert (Mr. Big).
Primul său album de cantautor, „Despre Noi”, reunește 11 piese semnate chiar de el, atât muzical, cât și liric, iar în prezent continuă o activitate artistică intensă alături de mai multe proiecte muzicale, lucrând și la cel de-al doilea album.
Pe scena de sub copac, alături de el vor urca:
– Ștefan Orfescu – chitară, voce
– Doru Diaconu – percuție
– Sorin Antonie – clape
Acces gratuit!
Rezervări:
– la tel. 0725 345 345 / 0743 345 345
– pe email la vreau@berariah.ro
Evenimentul are loc pe terasa Berăriei H.


Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România ?
- Calendar Evenimente din România
- Calendar Evenimente din București
- Program Filme București
- Calendar Festivaluri Romania




