Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti
Teatru

Sonată de toamnă (Ingmar Bergman) @ Teatrul Nottara

Sonată de toamnă

Sonată de toamnă @ Teatrul Nottara

După mulți ani, Charlotte, o pianistă celebră și aplaudată în toată lumea, își vizitează fiica, undeva, într-un sat pierdut de lume, la casa parohială unde locuiește alături de soțul ei, Viktor.

Între Eva și mama ei s-a așezat o tăcere îndelungată, ani întregi și episoade importante din viața lor au rămas necunoscute, fiecare și-a urmat drumul… Charlotte a străbătut lumea susținând concerte extraordinare, s-a bucurat de succes, a iubit, a suferit; Eva a trăit departe de zgomotul lumii, cu universul ei, cu tăcerile ei, cu spaimele ei, cu tristețile ei, cu (ne)iubirile ei, încercând să găsească o lumină în întunericul ei.

Când Charlotte își vizitează fiica, fiecare poartă cu ea pierderi importante și, în cele câteva ore pe care le petrec împreună, ies la iveală adevăruri dureroase, niciodată rostite până atunci, cu atât mai mult cu cât, la casa parohială, Charlotte o descoperă și pe fiica ei bolnavă, Helena. Traumele copilăriei, dragostea frântă, mereu neînțeleasă, suferințele mereu înghițite, toate se rostogolesc cu violență și, într-o noapte, răbufnesc cu forța unui uragan care mătură totul în calea lui.

Celebra poveste a lui Ingmar Bergman ne vorbește azi, într-o interpretare cutremurătoare, despre suferință, despre feminitate, despre depresie, despre asumare, despre pierderi irecuperabile și, mai ales, despre IUBIRE.

Sonată de toamnă

Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România ?

Sursa: Teatrul Nottara

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Share

Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Twitter
Email
Caută