Ședință cu părinții @ TNB

TNB

Ședință cu părinții @ TNB

Spectacol independent găzduit de Teatrul Național din București. Răspunderea pentru calitatea și conținutul acestui eveniment aparține exclusiv organizatorului!

Nerecomandat persoanelor sub 16 ani

Un spectacol pasional și surprinzător despre căsătorie și parenting în epoca modernă, plin de note comice și emoții pe care le vei (re)trăi intens.

Are 10 ani, deranjează la ore, intră neinvitată în curțile oamenilor, citește cărți nepotrivite pentru vârsta ei și apoi le împrumută colegilor. Dar comportamentul și deciziile CUI sunt judecate cu adevărat? O mamă și un tată se pregătesc de ședința cu părinții de la școala fiicei lor, prilej cu care relația le este testată în moduri neașteptate.

Intens, pasional și surprinzător, „Ședință cu părinții” este un spectacol despre căsătorie și parenting în epoca modernă, în care listele nesfârșite de to-do, așteptările societății, teoriile specialiștilor și nevoile proprii se împletesc furtunos până în punctul în care nu mai știm când și ce pierdem. Din vedere sau chiar din propria viață.

Cuvânt regizor:

Pentru mine este un reality-show de 80 de minute din viața oricui trăiește într-o relație de lungă durată în zilele noastre. Cred că povestea LOR este povestea NOASTRĂ, a blamaților și în același timp lăudaților millennials, o generație care a trecut destul de rapid de la o cultură tradițională la una modernă, am trăit schimbări rapide de regimuri politice, evoluții tehnologice și mentalități sociale. Iar această trecere fulgerătoare prin toate aceste etape, ne-a marcat iremediabil: fiecare zi e o luptă în care încercăm să le împăcăm pe toate – trecut, prezent și viitor.

Uităm să ne oprim și să ne gândim ce ne trebuie nouă, ce ne dorim noi, ce e important pentru noi. „Nu ți se pare ciudată frazarea? Ei, lor, li… Ei nu sunt noi.”, spune unul din personaje la un moment dat. Nu este un spectacol doar despre parenting și cum se face el corect, din contră: este despre tot ce ar trebui să precede parentingul.

Este un drum de regăsire către NOI.”

Short-bio scriitoare:

Bathsheba Doran, crescută la Londra, și-a construit o reputație solidă în New York, fiind considerată unul dintre cei mai buni dramaturgi ai generației ei. Câștigătoare a Premiului Berwin Lee și nominalizată la Premiul Susan Smith Blackburn și la Premiul Writers Guild, piesele ei au apărut la Lincoln Center Theatre, iar scenariile sale extinse includ Boardwalk Empire și Masters of Sex.

Ședință cu părinții

Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România ?

Sursa: TNB

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Twitter
Email
Caută