Seară de operă și muzică barocă – Joi, 5 noiembrie 2026

Joi 05/11/2026
19:00

Festivalul Internațional Toamna Muzicală Arădeană

Joi, 5 noiembrie 2026 ora 19.00, Sala Palatului Cultural

Seară de operă și muzică barocă

Invitat extraordinar:

Contratenorul VALER SĂBĂDUȘ

Arii din operele Imeneo, Alcina, Giulio Cesare, Parnasso in Festa, Rinaldo de Georg Friedrich Händel

Sinfonii și lucrări instrumentale din creația compozitorilor Antonio Vivaldi, Johann Sebastian Bach, Georg Friedrich Händel, Henry Purcell

Dirijor: Cristian Neagu

Clavecin: Eduard Antal

Teorbă: Filip Zsombor

De la plecarea sa din Arad la vârsta de cinci ani, parcursul contratenorului Valer Săbăduș a înregistrat o ascensiune fulminantă pe harta muzicală a lumii. Pentru melomanii locului, „Seara de operă și muzică barocă” din 5 noiembrie 2026, o întâlnire cu Valer Săbăduș și câteva dintre cele mai vestite arii din operele Imeneo, Alcina, Giulio Cesare, Parnasso in Festa și Rinaldo de Georg Friedrich Händel, este o premieră absolută și o ocazie rară de a cunoaște și revendica simbolic un artist de top mondial.

Laureat al reputatului premiu Händel (2020), una dintre cele mai înalte recunoașteri internaționale pentru un interpret de muzică barocă, care îl plasează direct în elita mondială a acestui repertoriu, dublu câștigător al celui mai râvnit premiu al industriei muzicale germane, ECHO Klassik, și aclamat de publicații precum The Guardian pentru o tehnică a coloraturii definită ca fiind pur și simplu „formidabilă”, oaspete de onoare pe marile scene de operă – de la Festivalul de la Salzburg și Opera Regală din Versailles, până la Théâtre des Champs-Élysées din Paris sau Concertgebouw Amsterdam –, Valer Săbăduș ne face părtași la o întâlnire istorică cu propriile rădăcini.

Celor care asociază muzica clasică cu armonii și țesături sonore predictibile, repertoriul acestei seri le dovedește că muzica barocă a fost creată pentru a seduce, pentru a răsturna prejudecăți și, nu în ultimul rând, pentru a manipula emoțiile până dincolo de limite.

Arhitectura sonoră a serii, realizată pe suportul unui ansamblu instrumental de dimensiuni baroce, va fi modelată de dirijorul Cristian Neagu, iar atmosfera autentică a epocii va fi recreată prin prezența unor instrumente definitorii pentru estetica timpului: clavecinul (Eduard Antal) și teorba (Filip Zsombor).

Vă așteptăm în seara de joi, 5 noiembrie 2026, la ora 19:00, la unul dintre cele mai rafinate evenimente ale ultimelor decenii, la întâlnirea cu Valer Săbăduș și expresivitatea copleșitoare a operei secolului al XVIII-lea.

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Twitter
Email
Caută