În fiecare an, alegem în mijlocul toamnei 7 zile norocoase pe care le transformăm în Q-FEST și sărbătorim o săptămână întreagă toate genurile muzicale care și-au găsit comunități la Quantic.
Anul acesta Quantic te așteaptă între 30 septembrie și 6 octombrie cu un festival plin de trupe spectaculoase, pentru gusturi noi sau experimentate, însă întotdeauna bune.
Programul QFest 2024
Luni, 30 septembrie, ora 19:00
PHOENIX – IN MEMORIAM NICU COVACI
Toamna începe amar, cu amintiri în loc de planuri anul acesta, iar în prima zi de Q-fest îi primim cu brațele deschise pe cei ce au rămas cu sarcina grea de a duce mai departe moștenirea monumentală lăsată de Nicu.
Dorința lui, comunicată în nenumărate rânduri, atât la concerte cât și între prieteni, a fost ca Phoenix să renască la nesfârșit, iar povestea formației și idealurilor ei să nu se încheie niciodată, rămânând în mâinile capabile ale generațiilor viitoare.
Acceptarea este dificilă și pentru membrii trupei și pentru public, însă pe 30 septembrie vom fi alături de ei, cântând cum ne-a obișnuit tot Nicu „Fată Verde”, „În Umbra Marelui URSS”, „Nunta”, onorând, sperăm, promisiunea pe care i-am făcut-o cu toții, că nu-i vom lăsa muzica să moară cu el.
Pe 30 septembrie îi aducem omagiu celui ce a devenit #NEMURITORUL
KEMPES
Ovidiu Ioncu Kempes, vocea de aur a rockului românesc, fondatorul și liderul trupei KEMPES, fostul solist vocal al trupei Cargo, vine in Quantic, la Q Fest alături de colegii de trupă pentru un show memorabil.
ALTAR
Fondată in 1991 la Cluj-Napoca, formaţia ALTAR s-a impus încă de la primele apariţii live ca fiind una dintre cele mai prodigioase trupe rock românești, promotoare a muzicii de atitudine în România, cu un puternic impact social și priză la public datorate concepției muzicale deosebite, a mesajului promovat și aparițiilor scenice efervescente.
ALTAR a fost desemnată în repetate rânduri drept cea mai bună trupă rock românească, formația scriind cea mai importantă pagină din istoria scenei rock autohtone a anilor ’90. Alături de Compact, Holograf, Iris, Phoenix, sau Cargo, ALTAR face parte din galeria formațiilor iconice, cu o activitate susținută de peste 30 de ani în prima linie a rock-ului românesc, rămânând în continuare una dintre cele mai apreciate și îndrăgite trupe rock din România.
Marți, 1 octombrie, ora 19:00
Ce-avem noi aici? Un dezmăț total cu Fără Zahăr, Țapinarii și, nu în ultimul rând, cvartetul Folk, Frate! Iar asta se întâmplă chiar în ziua 2 de QFest! Pentru necunoscători să facem, deci, cunoștință cu acești gentilomi:
Fără Zahăr
Duetul vocal-instrumental (Bobo și Bobi) de sorginte Dorohoiană (Dorohoiască???) a luat ființă în anul 2001 și de atunci au bătut țara-n lung și lat, aruncând în stânga și-n dreapta cu umor fin acompaniat de o chitară ba acustică, ba electrică. Ne-au mai călcat pragul și-n Quantic și, de fiecare dată când au făcut-o, s-a lăsat cu râsete și cu senzația aia pe care o ai când iei o gumă de mestecat după o gură zdravănă de mujdei. Dacă-i știți, o să fie așa cum va închipuiți; dacă nu-i știți, ei bine, o să-i cunoașteți atunci
Țapinarii
Cei doi bonomi constituie singura trupă de două voci și o chitară (niciodată mai mult) care a refuzat Grammy-ul și s-a pus de-a bățul împotriva trend-ului de formații cu proiect simfonic. Adrian Tănase și Cosmin Covei s-au găsit în anul fatidic 2001 și au pus bazele acestui duet de folk alternativ/ pseudo-folk/ rock neîngăduit, ducând poesis-ul lor melodic la urechile ascultătorilor din întreaga națiune. Mai un haz de necaz, mai o serenadă – cu siguranță poți găși ceva cu care să rezonezi din repertoriul lor.
Folk, Frate
Cei 4 care au speriat folk-ul sunt: Mircea Ungureanu (voce, chitară), Tudor Olaru (voce, bas), Ionuț Leopea (voce), Sebastian Macovei (tobe). Motivul pentru care au speriat folk-ul este că l-au infuzat cu tango, romanțe interbelice, reggae, ritmuri balcanice, r&b și cam tot ce le-a trecut prin mințile lor creative. Dacă ești în căutare de sonorități noi în folk, care însoțesc versurile veșnic sincere ale genului, recomandăm să pleci o ureche la ce fac dânșii.
Miercuri, 2 octombrie, ora 19:00
FiRMA, una dintre trupele icon ale rockului alternativ românesc, își făcea apariția în 2001 pe o piață muzicală care abia învăța să se alinieze la standardele internaționale. Trupa inovează și sparge tipare de-a lungul întregii cariere, dezvoltând fără pauză proiecte noncomformiste și spectacole alternative, demonstrându-și în repetate rânduri versatilitatea compozițională.
Lansat în 2003, `La Orbire`, discul de debut al cărui producător muzical este Rocca, avea să definească poziția trupei printr-un sound alternative rock cu influențe jazz, blues, funk și trip-hop.
‘La Orbire’, single-ul care a dat titlul primlului album, ajungea pe locul 1 în topul românesc al MTV-ului după primele 2 săptămâni de difuzare.
Debutul lui 2017 a marcat premiera spectacolului ”Deșteptarea Primăverii” la Teatrul Mic. În cadrul fiecărei reprezentații și pe toată durata spectacolului, trupa FiRMA interpretează live coloană sonoră (muzică și versuri) créată special pentru acest proiect nonconformist de către Daniel ”Rocca” Stoicea.
În decembrie 2018, FiRMA lansează un nou material, albumul “Poezii Alese.Vol I”, o coproducție FiRMA – Radio România, prin editura Casa Radio. Acest proiect discografic reunește un set de nouă piese compuse de Daniel Rocca pe versurile poeților români, clasici și contemporani. Pornind de la o serie de înregistrări ale poetilor care si-au recitat operele in studioul Radio România, Rocca crează o structură muzicală care îmbracă și se împletește cu versurile poeților Nina Cassian, Elena Vlădăreanu, Ana Blandiana, Svetlana Cârstean, George Bacovia, Adela Greceanu, Leonid Dimov, Lucian Blaga și Mihai Eminescu.
FiRMA și-a reconfirmat în toate contextele poziția printre cele mai importante și fascinante trupe de rock alternativ din România, prin acordurile originale, lirica subtilă și printr-o poveste vizuală inovatoare, la baza căreia stă viziunea grafică și regizorală a solistului Daniel “Rocca” Stoicea. Trupa a îmbinat genuri muzicale precum rock, pop, synth, funk, blues & trip-hop, punând întotdeauna pasiune pentru sunetul de calitate şi compoziţia originală, de la începuturile lor ieşite din tipare din anii 2000, până la fervoarea maturităţii actuale.
ANA COMAN
Deși cântă de mică, abia prin 2018 Ana Coman și-a dat seama că muzica este mult mai mult decât un hobby. A început în variantă acustică, voce și chitară, la Radio Guerrilla, în cadrul rubricii „Ana are cântec”. Ulterior, Ana început să-și lanseze propriile piese și a avut parte de o ascensiune rapidă, participând la mari festivaluri din țară, precum „Summer Well”, „Femei pe Mătăsari”, „Focus in The Park” sau „Electric Castle”. Până acum, a experimentat cu mai multe influențe și și-a exprimat talentul de povestitor, cu versuri atât în română, cât și în engleză.
În 2020, și-a lansat primul album, „9 missed calls”. În 2023 Ana Coman a revenit pe scenă cu cel de-al doilea album – “Pretext”. Un pretext e o cale prin care din doi străini putem face suflete pereche. Un pretext poate fi un pahar de vin, pentru că, în contextul potrivit, devine mai mult decât un simplu pahar.
Anul acesta stă sub “Tu nu o să mă uiți” – ultimul album lansat de Ana Coman și cântat prin toată țara în primăvara aceluiași an.
NORUNEGRU
Trupa NoruNegru a fost fondată înspre sfârşitul anului 2015, în Bucureşti. Muzica sa confirmă apetenţa naturală a generaţiei ’90 pentru curentul indie şi evidenţiază diversitatea stilistică din interiorul acestuia.
Debutul discografic al trupei – O să vă stricăm vacanța – a cuprins 10 cântece compuse între 2011 şi 2016 și a fost lansat pe 1 noiembrie 2016. A urmat CONTRAINFINI7, publicat pe 17 decembrie 2017. 11 piese scrise în decurs de un an, după publicarea primului album.
La sfârșitul lunii iulie 2021, am adus în târg 9 Cireșe amare ca viața. Fără să dramatizăm, vrem nu vrem, vremurile tulburi sunt în povestea acestor cântece. Pe alocuri dintr-o perspectivă personală, alteori cu mai multă obiectivitate.
NoruNegru spune povești ale generației din care face parte. Le spune în limba română, cui are urechi să le-asculte.
Joi, 3 octombrie, ora 19:00
De la înființare pană în 1991, TIMPURI NOI a fost ceea ce se numește o trupă underground, în special datorită versurilor și subiectelor abordate în piese, considerate subversive de către regimul comunist. Trupa era interzisă la radio și tv, iar cluburile care îi găzduiau riscau să fie închise.
După 1989, formația a fost prezentă la toate edițiile festivalului Rock Bucuresti, avînd onoarea să deschidă recitalurile unor nume importante cum ar fi: Ian Gillan și Uriah Heep (1992), Asia și Scorpions (1993), Saxon, Paradise Lost și Jethro Tull (1994), Iron Maiden și Kreator (1995).
Trupa numără anii de carieră în mii de concerte, în zeci de hit-uri și în generații de fani. Fiecare dintre membrii TIMPURI NOI, din orice perioadă, au pus amprente și au crezut în mesajul și sunetul de rock al acestei trupe care a devenit de recunoscut de la primele acorduri de electrică.
Dan Iliescu este constanta acestor decenii de creație și fără el nu ar fi existat toate personajele emblematice care au intrat în familia rock-ului românesc: Luca, Stere, Tanța, Adeline, Luca, Văru Maftei, Maricica, Verginica, Veta, Bălălău, Rambo și….TATA. Din zona de realități sociale românești scriem doar câteva titluri: NATO, Victoria, Malu Valu, Emigrant USA, România, Unu Ține, Cântec de biruință.
SARMALELE RECI
De-a lungul timpului s-au auzit în mai toate boxele de apartament sau de festival, iar noi le știm piesele pe de rost, ca niște sarmaliști adevărați, pentru că Țara te vrea prost, Aurolac, Violeta, Gașca de la bloc, Ana are mere, Domnul Popa, Blonda din blocul meu, Rigid Aurel, Dragă Carmen, Vineri seara, Șpriț de vară ne povestesc cu umor despre viețile pe care le trăim. Textierul Florin Dumitrescu le-a pus în versuri scrise cu artă și forță în limba română, iar trupa le-a simțit și le-a cântat. Inventând un amestec original şi eclectic de rock’n’roll, funk, jazz şi folclor, Sarmalele Reci au adunat sute de mii de fani la mii de concerte și ne-au dăruit 8 albume în 30 de ani de cântec.
Abia așteaptă să ne vadă la concert, unde ne invită simplu, fără zorzoane și artificii. Ca pe vremuri.
SKA-NK
Ska-nk este o trupă ce s-a format pe tărâmuri băimărene în vara anului 2010. Fiind amatori de muzică veselă, au hotărât ca numele formației să fie o abreviere a stilurilor principale care îi definesc: ska-ul și punk-ul = Ska-nk. Mai mult, în piesele lor se observă și influențe
reggae sau rap. Piesele ating o gamă vastă de subiecte, de la cele mai serioase, până la versuri pline de umor sau jocuri de cuvinte îndrăznețe.
Băieții au la activ peste 250 de concerte susținute, două albume: “Suntem la televizor” (2011) și “Pe acorduri de vară” (2015) și se pregătesc de lansarea celui de-al treilea album.
Vineri, 4 octombrie, ora 19:00
SPP
Aparițiile live au fost întotdeauna memorabile și sunt dovada clară a succesului de care SPP s-a bucurat încă de la început. De la nenumărate concerte de club SOLD OUT în marile orașe ale țării (București, Cluj, Timișoara, Iași, Brașov, Constanța, Sibiu, Iași, Craiova, Galați, etc) și din Rep. Moldova, până la marile scene (Carnalvalul SPP la Arenele Romane) ale festivalurilor (Summer Well, MaybeRock Fest, Out of Doors Fest, Sing Fest) și chiar la petreceri private, live act-ul SPP a promis și a livrat, fără excepție, un show inedit care a șocat, impresionat și emoționat fanii cei mai vechi, dar și pe cei aflați la prima audiție.
Nu au făcut excepție nici aparițiile live la radio (Guerilla, Tananana), susținute de mai multe piese SPP ce au ajuns pe locul 1 în topurile de specialitate și în heavy rotation.
ROA
Se numesc Rise Of Artificial și au apărut în noiembrie 2010. Membrii fondatori sunt Bogdan Popoiag ( UNU’ ) si Cezar Stanciulescu ( Junkyard ). Premiera lor în FM s-a manifestat în dimineața de 10 noiembrie 2010, având ca esență lansarea primului single intitulat “Ne Place”, single ce s-a auzit prima dată pe Radio Guerrilla, urmând a fi preluat de către toate radio-urile din țară și din București. În prima jumătate a anului 2011, “ Ne Place “ ajunge să se claseze pe prima poziție în topurile muzicale și să se transforme în cel mai difuzat cântec din fm-ul românesc.
Compozițiile pieselor sunt comune și separate, în funcție de inspirație. Bogdan se folosește de experiența de regizor, semnând astfel și regia videoclipurilor ROA. După trecutul glorios cu Șuie Paparude ( 2003-2009 ), Cezar nu va ezita nici de această dată să ne încânte cu binecunoscutele lui părți vocale.
D.E.N.I.S.
D.E.N.I.S. este o trupă bucureșteană de punk/psychedelic rock, fondată în 2019 de muzicianul și artistul vizual Daniel Boiangiu. În 2022 lansează albumul de debut “Miezul Nopții București”, unde Daniel ne cântă despre povești hedoniste și decadente din capitală, totul din spatele personajului verzui și alienat pe nume “Denis”. Formația s-a făcut rapid remarcată în underground prin spectacolele live dinamice, cu un repertoriu imprevizibil ce variază de la balade psihedelice la explozii garage punk.
2023 vine cu EP-ul “Televizor Color”, un material de 4 melodii rapide și melodice ce surprinde trupa în cel mai intens moment al lor de până acum.
În prezent, D.E.N.I.S. pregătește al doilea album și ne promite că în această toamnă vom auzi în premieră câteva melodii de pe el.
Sâmbătă, 5 octombrie, ora 19:00
Legendara trupă death metal olandeză ASPHYX vine la Quantic pe 5 octombrie.
Trupa Asphyx este cunoscută publicului metal de aproape 25 de ani, fiind considerată cel mai valoros grup death metal olandez după Pestilence și unul dintre puținii susținători ai metalului extrem, în forma sa pură. Având în componență muzicieni desăvârșiți cu experiențe vaste și în alte trupe reprezentative ale metalului extrem, Asphyx demonstrează că death metalul înseamnă atitudine, iar greutatea muzicii dă tonul.
Pentru cel mai recent album al olandezilor, Necroceros, cel de-al 10-lea album de studio, lansat în 2021 prin Century Media Records cu artworkul semnat tot de binecunoscutul Axel Hermann, olandezii au lucrat după standarde foarte înalte, așa cum ne-au obișnuit de-a lungul carierei.
“Something old, something new, something krushing, something sparkling, something alcoholic, something genius, but all very, very ASPHYX!” (Martin Van Drunen despre Necroceros)
E-FORCE
E-Force s-a format în Montreal, Canada în 2001 la inițiativa lui Eric Forrest, după plecarea lui din legendara trupă de cyber metal, Voivod. Forrest a denumit noua trupă după porecla E-Force, pe care Eric o avea în cadrul formației Voivod.
E-Force a lansat albumul de debut ”Evil Forces” în 2003, bucurându-se de apreciere din partea criticilor, însă curând după mutarea lui Forrest în Franța lineupul trupei s-a schimbat. În 2008 E-Force lansează noul album, “Modified Poison”, impresionând prin intensitate atât criticii cât și fanii. În 2014 trupa lansează cel de-al treilea album, “The Curse”, prin casa de discuri Mausoleum Records. “Curse” a fost un album concept bazat pe o colecție de cântece care descriu tentația, obsesia față de femei precum și puterea lor. Al patrulea album , “Demonikhol”, a fost lansat în 2015, un nou album concept ale cărui versuri tratează problematica alcoolului, ilustrând ravagiile și distrugerea pe care le poate provoca.
De-a lungul carierei lor de 20 de ani în care au susținut mai bine de 250 de concerte în 20 de țări, albumele lor au primit diverse intervenții notabile (Glen Driver, Kristian Niemann), iar Eric a lucrat la lansarea celui de-al cincilea album, “Mindbender”, publicat în 2021 alături de casa de discuri Mighty Music Records. Albumul a fost înregistrat împreună cu Patrick Friedrich la tobe și cu Sébastien Chiffot la chitară. “Mindbender” este un album care nu se dezice de memorabilitatea stilului E-Force, dar care adaugă tempo-uri mai lente și un ambient particular, clarificând conexiunea proiectelor lui Eric cu statutul său de membru al trupei cult Voivod.
CRIMENA
Trupa CRIMENA, născută la Craiova în ultimele clipe ale lui 2012, e un cocktail exploziv de groove metal cu riff-uri turbo, servit cu o porție zdravănă de stand-up comedy – pe scenă și mai ales în culise.
Acești olteni autentici își cinstesc rădăcinile folosind perfectul simplu nu doar în gramatică, ci și în viață: băutură, distracție și muzică.
Duminică, 6 octombrie, ora 19:00
Kalandra si Lili Refrain canta pe 6 octombrie in Club Quantic din Bucuresti. Primele 100 de bilete au pret earlybird. Copiii sub 10 ani au intrarea libera insotiti de un adult posesor de bilet.
Kalandra este un proiect din Scandinavia, din care fac parte patru artisti din Norvegia si Suedia. Abordeaza un neofolk cu influente melodice, muzica lor fiind transpusa pana acum in doua materiale de studio.
Si-au inceput activitatea in 2011 si intr-un timp destul de scurt au atras atentia prin muzica lor, fiind semnati de By Norse Music, casa de discuri cu care colaboreaza Ivar Bjornson si Einar Selvik, Sowulo sau Wardruna. Temele predilecte din muzica semnata Kalandra graviteaza in jurul naturii si a relatiei omului cu aceasta.
Cu patru muzicieni norvegieni/suedezi la cârmă, Kalandra este o trupă spectaculoasă, cu rădăcini muzicale în melancolicul folk nordic, pe care le împletesc cu sunete abrazive de chitară, inventând peisaje sonore bizare și răscolitoare. Cei mai mulți dintre noi am făcut cunoștință cu Kalandra auzindu-i prima dată pe coloana sonoră a serialului nordic „Beforeigners” difuzat de HBO, însă câțiva norocoși care încă nu i-au auzit îi vor descoperi live în concert în ultima zi de Q-fest.
Lili Refrain este o artista din Roma, care creeaza muzica suprapunand sunete care se combina intr-un mod minimalist dand nastere unor piese de diferite influente, de la folk la psychedelic sau de la blues la metal. Din 2007 pana in prezent a laansat cinci albume de studio, fiecare unic si cu un sound aparte.
Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România ?
- Calendar Evenimente din România
- Calendar Evenimente din București
- Program Filme București
- Calendar Festivaluri Romania