Prelegerea cu tema „Eminescu Etern: I. Nume Proprii. II. Adâncul: Eminescu, prin Hașdeu”, în cadrul proiectului cultural-educativ „Teme Culturale în Emoții Raționale”, susținut de scriitorul, eminescologul, profesorul de limba și literatura română Lucian Costache, eveniment care va avea loc miercuri, 21 octombrie, de la ora 11.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
„I. Cred că Eminescu este cel mai profund scriitor român care avea conștiința limbii române ca întreg cultural, poporan și istoric, în legătura sa străveche și adusă la zi, de actualitate perpetuă, cu literatura, cu cultura universală. Dacă creăm serii suprapuse din mitologii și culturi dintre cele mai vechi, diferite și îndepărtate în timp și spațiu, și le asociem cu cele locale, autohtone, avem imaginea deplină a acestui fabulos spirit universal: personaje și locuri biblice, credințe, religii, mituri, zeități (egiptene, indiene, grecești, romane, arabe, scandinave, traco-dace), personalități ale istoriei și culturii, personaje literare și simbolice, denumiri geografice, nume de țări, localități, fluvii, munți etc. Am dedicat acestui aspect un studiu aparte.
II. În poemul , cuvântul apare de patru ori, de fiecare dată cu alt înțeles. Acestuia i de asociază alte cuvinte, numeroase, în contexte diferite, cu sinonimii parțiale sau totale (adânc/adâncuri, nemărginire, genune, prăpastie, noian de ape, ocean de stele, gol/goluri, neant, nicăieri-niciunde, neființă, chaos/haos, hău, întuneric, noaptea (ca mumă), neființa, moartea = a lumii parànimfă, vecinicie, eternitate, nici-timp-nici-loc, abisul, Nimicul, a nopții gigantică umbră, vecia, pustiul, infernul și misteriul cel sânt, iadul, neagra noapte, noaptea unei lumi ce nu mai este, al lumii otar; , prăzi trecătoare a morții eterne, unde nu-i centru, nici hotar, nici ochi spre a cunoaște; unde vremea încearcă <înzădar din goluri a se naște>, uitarea oarbă etc.
Savantul B. P. Hașdeu ne-a furnizat în dicționarul său, , un prilej de reflecție asupra acestuia, pe care l-am pus în legătură cu Eminescu. (Lucian Costache, art. <>”, în revista (), New York, Aprilie-Iunie 2015”, spune Lucian Costache.




