Proiectul “Mari Iubiri ale Literaturii Universale” cu Raluca Hana Sandu, invitată Silvia Grigore

Dialogul cu tema “Iubirea are chip de femeie”, în cadrul proiectului cultural “Mari Iubiri ale Literaturii Universale”, coordonat de poeta și profesoara de limba și literatura română/engleză Raluca Hana Sandu, având-o invitată pe scriitoarea Silvia Grigore, eveniment care va avea loc marți, 10 noiembrie, de la ora 14.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

“În luna noiembrie, proiectul se desfășoară sub semnul iubirii-lumină, acea iubire care ne apropie de poezie și ne invită să redescoperim frumusețea unei sensibilități autentice, libere de convenții și inhibiții. Împreună cu invitata mea, scriitoarea Silvia Grigore, vom pătrunde în universul unei personalități complexe și fascinante pentru care iubirea a însemnat, deopotrivă, emoție, libertate, provocare și inspirație. Vom vorbi despre femeia din spatele versurilor, despre trăirile, neliniștile și îndrăznelile sale, despre curajul de a-și asuma propriile sentimente și de a transforma experiența vieții în artă. O vom redescoperi pe Nina Cassian, poeta cu suflet neliniștit, spirit liber și sensibilitate aparte care a transformat iubirea, dorul și visarea în tulburătoare mărturisiri poetice. Va fi o întâlnire sub semnul feminității și al rafinamentului, o incursiune în frumusețea sentimentelor, în miezul cuvântului și în acea magie a poeziei care dă iubirii puterea de a dăinui dincolo de timp. Vă așteptăm la dialogul , pentru a descoperi împreună secretul unei feminități speciale, scrise cu inima”, spune Raluca Hana Sandu.

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Twitter
Email
Caută