Proiectul „Arta Devenirii” @ Centrul Cultural Pitești

Arta Devenirii

Proiectul „Arta Devenirii” @ Centrul Cultural Pitești

Lansarea cărții „Lumea-i cum este…”, în cadrul proiectului cultural-motivațional „Arta Devenirii”, coordonat de scriitoarea Silvia Grigore, având-o invitată pe scriitoarea Ada d`Albon, eveniment care va avea loc joi, 7 noiembrie, de la ora 17.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

„Distinsa autoare sfidează depărtarea, singurătatea, bolile și lipsa celor dragi și se încăpățânează să scrie. Și scrie dumnezeiește! Provoacă nostalgii, tresăriri, fiori, exaltări… Actriță și scriitoare română, stabilită la Paris, crescută în casa Sadoveanu, fiindu-i nepoată marelui scriitor, a deprins de copilă disciplina și dragostea de cultură, purtându-le apoi admirabil prin lumea căreia i-a sporit frumusețea atât prin jocul pe scenă, cât și prin scrierile sale.

Dacă mai punem la socoteală faptul că a iubit din toată inima și că a avut curajul să se mărturisească, avem în persoana doamnei d’Albon o personalitate fascinantă. Ne onorează venirea la Pitești pentru lansarea ultimului său volum. Vă asigur că va fi un eveniment mai mult decât special și vă aștept cu tot dragul”, spune Silvia Grigore.

Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România?

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Twitter
Email
Caută