Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti
Concerte

Printre Măguri IX @ Măgureni (Ploiești Area)

mag

Printre Măguri IX @ Măgureni (Ploiești Area)

Printre Mãguri – muzica, sport si arte frumoase

Aproape că nu ne vine nici nouă să credem că au trecut nouă ani de când am organizat prima ediție de festival „Printre Măguri”.

Mergem pe același drum și în 2023 și promovăm muzica de calitate, sportul, voia bună și prietenia în grădina „Printre Măguri” din Satul Banului, Măgureni, Prahova.

mag2

Anul acesta pe scena de sub nuc vor urca IRIS Cristi Minculescu, Valter si Boro, Bosquito, Semnal M, Bucium, Emeric Imre, Cristi Dumitrascu & Planul B, Cristina Lupu, Bogdan Olaru precum si prietenii vechi ai festivalului Mircea Vintila & Vali Vatuiu.

Vă așteptăm cu mic, cu mare să ne bucurăm împreună cu artiștii de trei nopți de vară, cu foc de tabără și dans cât cuprinde, în grădina cu miros de fân cosit, de la marginea satului.

iris

Pentru cei care vor dori să-și umple timpul în mod activ, avem ture ghidate cu bicicleta pe Via Muntenia, drumul care străbate Muntenia subcarpatică de la Focșani la Cozia.

Pentru cei care nu știu, Via Muntenia începe simbolic din Grădina Printre Măguri, acolo unde se află și kilometrul 0.

Vă vom oferi, de asemenea, „tot din partea casei” și ture pe jos, pe Via Muntenia, dacă vor exista doritori.

Invităm și meșterii populari, să pregătească bucate sau produse tradiționale din zona muntenească.

În rest, grădina rămâne deschisă în cele trei zile pentru relaxare, hoinăreală, jocuri sau plajă pe malurile râului Prahovița, din „fundul grădinii”.

Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România?

Share

Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Twitter
Email
Caută