Toamna marilor lacuri – Mogoșoaia.
Plimbare în caiace sau sup-uri pe Lacul Mogoșoaia și vizită la Palat
Lacul, parcul și palatul
Poate fi titlu de fabulă, nu știu ce a fost mai întâi, lacul, parcul sau palatul, dar râul Colentina sigur era și poate câțiva dintre arborii seculari din parc.
Unul dintre cele mai frumoase spații lacustre din jurul Bucureștiului, cu o istorie de câteva secole surprinsă de zidurile, ferestrele și arborii din parcul grădină, domeniul Mogoșoaia este destinația plutitoare a acestui weekend.
Pornim într-o călătorie pe lacul Mogoșoaia, care în caiace, care pe sup-uri, printre culori în paletar de toamnă.
Toate echipamentele sunt puse la dispoziție de către organizatori. Plimbările sunt destinate inclusiv începătorilor, facem un scurt instructaj, aducem caiace sigure, de agrement care nu prezintă niciun pericol, așadar fără teamă!
La ora 11.00 dimineața ne întâlnim în Mogoșoaia, pe strada Crinului, la malul lacului în apropiere de insula păsărilor și spațiul observator. Vezi aici exact locul pe hartă!
Pentru cei care nu au mijloc de transport, găsim soluții împreună cu ceilalți participanți posesori de autoturisme.
După ce ne lansăm și facem prima plimbare pe lac, cu poze și relaxare, ajungem la palat unde debarcăm, ne odihnim și apoi intrăm, cei care doresc, să vizităm expozițiile găzduite în palat, cuhnie, ghețărie sau foișor.
Avem acces și la colecția ”Liana și Dan Nasta”, litografiile lui Auguste Raffet, începutul sec XIX, din expedițiile prințului Anatoli Demidov de-a lungul acestui spațiu european sau expoziția de sculptură Alfred Dumitru.
După vizita la palat și dependințe, facem picnic pe malul lacului, printre arborii seculari și ne petrecem câteva ore după amiaza cu plimbări plutitoare. Cei care doresc pot învăța și experimenta și plimbările pe sup-uri.
La ora 15.00 ne îndreptăm cu micile noastre ambarcațiuni către punctul de lansare de unde ne vom întoarce acasă astfel încât în jur de ora 18.00 să fim înapoi în oraș.
Bucureștiul Lacustru te plimbă în plutire pe marile lacuri ale orașului.
Costuri de participare 150 lei / persoană.
Pentru înscriere grup mai mare de 4 persoane costul este de 125 lei / persoană.
Gratis pentru copii mici care stau în caiac cu un adult.
Costul include închiriere echipament complet caiac sau sup, padelă, vestă și asistență instruire.
Nu uitați să vă aduceți orice doriți pentru picnic, de mâncat, de băut, de stat la soare.
Participarea se face doar pe baza înscrierii prealabile cu cel puțin 24 ore înainte.
Logistica de echipamente o facem și o deplasăm la locul evenimentului în funcție de numărul de participanți înscriși telefonic sau prin whatsapp (0721326264).
Evenimentele se țin cu un număr minim de 8 participanți.
Capacitate maximă 15 participanți.
Evenimentele pot suferi modificări din cauza condițiilor meteo.
Participarea fiecăruia se face sub responsabilitatea proprie.
Detalii și înscrieri la 0721326264