Ori la bal, ori la duel! @ Teatrul Amzei
„Ori la bal, ori la duel” reprezintă un amestec teatral exploziv dintre „Ursul” și „Jubileul”, un Cehov la puterea a doua.
Ce se întâmplă când mândria masculină se prăbușește sub asaltul isteriei feminine, iar banii devin pretextul perfect pentru scandal?
Două dintre cele mai savuroase comedii ale lui Cehov se ciocnesc și se topesc pe aceeași scenă, care devine un câmp de bătălie. Astfel, dragostea și ura, banii și onoarea se joacă la ruleta rusească a absurdului cotidian.
„Jubileul” prezintă viața unui director de bancă perfecționist, perturbat de soția sa logoreică și de o bătrână venită să-i ceară bani, din motive absurde. „Ursul” conturează viața tristă a unei văduve retrase între patru pereți, care se schimbă într-o seară, în care nebunia unui moșier întrece limitele bunului simț, discuția având aceeași fundație: datoriile, banii, și goana după aceștia.
Unde duce această fugă? A meritat tot acest haos? Este într-adevăr isteria mai puternică decât mândria?
Regie: Anda Brașoveanu
Afiș: Georgiana Ghidarcea și Anda Brașoveanu
Distribuție: Claudiu Cîrstea, Cornelia Zaharencu, Dragoș Niculescu, Miruna Ionescu, Stela Vizireanu
Durată: 1h 30’
Vârstă recomandată: 12+
Un proiect al școlii de teatru LaolArtă.
Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România ?
- Calendar Evenimente din România
- Calendar Evenimente din București
- Program Filme București
- Calendar Festivaluri Romania

