Narcisa Suciu @ Quantic

Joi 24/09/2026
19:00

Narcisa Suciu @ Quantic

Folkul românesc are multe fețe, iar una dintre cele mai distincte și mai puțin încadrate în formula obișnuită este vocea Narcisei Suciu – un amestec de folk, pop și alternative folk cu rădăcini în Maramureș și un parcurs construit pe autenticitate.

Pe 24 septembrie, Narcisa Suciu urcă pentru prima dată pe scena Quantic alături de Ciprian Mateian la chitară și Mihai Neniță la vioară.

Despre Narcisa Suciu

Născută în Baia Mare, Narcisa Suciu este interpretă, compozitoare și textieră, cu o carieră începută în anii ’90 și consolidată prin prezența la câteva dintre cele mai importante scene muzicale. În 1997 a cântat în deschiderea concertului susținut în România de Joan Baez, un detaliu care spune mai mult decât orice biografie despre calibrul vocii sale. În același an obține premiul III la Cerbul de Aur, iar în 2003 este desemnată cea mai bună voce feminină din Balcani la Festivalul Celor 3 Mări din Varna.

Discografia sa include albume precum Cântece din Țara de Sus, Best of Ethnic, Amui seara de Crăciun, materiale care traversează registre diferite, de la balada romantică la cântecul tradițional reinterpretat în cheie contemporană.

Bilete:

– 85 lei – acces general – earlybird in limita a 50 bilete

– 90 lei – acces general – presale – până pe 23.08.2026 inclusiv

– 100 lei – acces general – doar în ziua evenimentului – 24.08.2026 online și la intrare

* Accesul copiilor cu vârsta de până la 12 ani inclusiv este gratuit dacă sunt însoțiți de un părinte care deține un bilet valabil de acces. Recomandăm utilizarea căștilor de protecție fonică pentru copii.

Accesul copiilor cu vârsta de până la 16 ani inclusiv este permis în baza unui bilet valabil și dacă sunt însoțiți de un părinte care deține un bilet valabil de acces.

Accesul minorilor cu vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani este permis în baza unui bilet valabil de acces.

Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România ?

 

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Twitter
Email
Caută