Marile speranțe

Vineri 13/11/2026
19:00

Cât din ceea ce sperăm pentru noi înșine ne aparține cu adevărat?
Pip își dorește să scape de lumea în care s-a născut, de sărăcie, de mâinile lui aspre, de ghetele butucănoase, de tot ceea ce îl face să se simtă mic în ochii celorlalți. Când o întâlnește pe Estella și pătrunde în universul straniu al domnișoarei Havisham, rușinea se transformă în ambiție, iar ambiția în promisiunea că undeva, dincolo de viața pe care o cunoaște, trebuie să existe una mai bună.

Ani mai târziu, Pip se întoarce în propria memorie pentru a înțelege ce a câștigat și ce a pierdut încercând să devină altcineva. În timp ce balanța se clatină în universul lui Pip, Marile speranțe devine o poveste despre felul în care ne construim identitatea din privirile celorlalți, despre oamenii pe care îi rănim atunci când vrem să ne depășim trecutul și despre momentul în care descoperim că unele dintre dorințele noastre cele mai puternice s-au născut, de fapt, din rușine.

O poveste despre ascensiune și deziluzie, spusă din punctul în care trecutul poate fi privit fără să mai fie judecat.

– premieră pe țară –
recomandare: 12+
durata: 2h 45′ (cu pauză)
data premierei: 5 septembrie 2026

„Pentru mine, Marile Speranțe este o poveste despre oameni și momentul în care aceștia ajung să creadă că nu sunt suficienți.

Poate tocmai de aceea găsesc romanul lui Dickens ca fiind atât de relevant pentru contemporaneitate. Trăim într-o cultură care ne încurajează permanent să devenim altceva: mai buni, mai strălucitori, mai plini de succes, mai vizibili. Aproape niciodată, însă, nu suntem încurajați să ne întrebăm dacă drumul pe care am pornit e rezultatul unei dorințe autentice sau al unei rușini adânci pe care încercăm să o astupăm.

Mi-am imaginat spectacolul ca pe un creuzet al memoriei. Un Pip ajuns la maturitate își privește, cu luciditate și empatie, propria devenire și oamenii care au populat-o. Își reface drumul printre personaje care, deși odinioară i s-au părut uriașe, înfricoșătoare sau de neînțeles, le redescoperă cu ochii adultului ca fiind mai puțin monstruoase și mai mult oameni – prizonieri ai propriilor răni.

Întreaga poveste devine astfel o încercare de înțelegere a trecutului. Și abia când această călătorie clarificatoare se încheie, Pip poate să înceapă, cu adevărat, să trăiască.”

Andrei Huțuleac

Distribuția
Phillip Pirrip – Alex Călin
Domnișoara Havisham – Camelia Pintilie
Estella – Ioana Niculae
Joe Gargery, avocatul Jaggers, o cameristă – Mihai Mitrea
Doamna Joe Gargery, Biddy, Wemmick, Camilla Pocket, o cameristă – Loredana Cosovanu
Domnul Pumblechook, Herbert Pocket, Compeyson, Sarah Pocket – Matei Arvunescu
Abel Magwitch, Domnul Wopsle – Mircea Alexandru Băluță
Sergentul, Bentley Drummle, Soțul Camillei Pocket, un băiat, o cameristă – Ovidiu Ușvat

Echipa de creație
regia Andrei Huțuleac
scenografia Maria Nicola
mișcare scenică Judith State / Alex Călin
lighting design Lucian Moga / Cristian Șimon
muzica originală și sound design Matei Vasilache
asistent regie Alex Popa
producător delegat Vasea Blohat

Program eveniment

Marți 17/11/2026
19:00
Duminică 15/11/2026
19:00
Sâmbătă 14/11/2026
15:00
Vineri 13/11/2026
19:00
Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Twitter
Email
Caută