Luna Amară – Asfalt – 20 de ani @ Quantic
Este deja tradiție să începem anul în forță cu concertul Luna Amara (OFFICIAL). Anul acesta avem un concert special, unul aniversar pentru că se împlinesc fix 20 de ani de la albumul de debut “Asfalt”. Însă, începutul lui 2024 se pare că e puțin capricios pentru clujeni și, din păcate, suntem nevoiți să reprogramăm concertul aniversar pentru data de 23 martie. Biletele achiziționate rămân valabile pentru noua dată. Cei care nu pot participa în 23 martie își pot recupera banii online aici
“Dacă anul 2000 a fost anul în care ne-am început, împreună, călătoria numită Luna Amară, anul 2004 și albumul de debut Asfalt reprezintă pentru noi atât un mod de “oficializare” a relației muzicale dintre noi, cât și un pas către așezarea călătoriei noastre lângă celelalte călătorii care compun lumile voastre și ale noastre. După 20 de ani, ca niște mușchetari nostalgici după energia, inocența și inconștiența dintâi, vă chemăm să re-vizităm acele timpuri sonore, să ascultăm, să cântăm împreună și să ne răspundem: a mai rămas ceva din acele vise, din acele depresii, din acele fericiri, din acea lume? Suntem aceeași, dar totuși alții? Mai cad “cenuși de gri dorian”? Sunt tot “prea multe reclame”? Lumea e “la fel de ciudată”? La palat e tot un președinte cu “moaca șuie”? Nu ne întoarcem în timp, dar poate timpurile de atunci și de acum nu ne vor părea atât de diferite. Poate că muzica noastră, așa cum ne dorim, unifică pe cei ce privesc spre viitor acum cu cei ce priveau spre viitor atunci. Și poate că pentru toți, de atunci și de acum, totul incepe cu a ridica privirea din Asfalt.“
Fondată în 2018, Taiga Dream este o trupă de alternative metal/post metal, cu structuri muzicale neconvenționale. Începutul de drum este ca formație instrumentală, pentru ca ulterior trupa să își schimbe componența cu un nou chitarist și un vocalist. Cele 8 piese lansate pe Youtube sunt o mărturie puternică a mesajului lor, care surprinde urbanul într-o epocă marcată de consumerism, ca un statement împotriva superficialității. Piesele sunt compuse integral de către membri, iar aceștia, întrebați despre mesaj, au făcut clar că frumusețea constă tocmai în libertatea fiecăruia de a interpreta, de a găsi ce simte fără indicații.
Trupa este formată din:
- Andrei Timofte – voce
- Daniel Sorescu – chitară
- Horatiu Chituc – chitară
- Andrei Marinescu – chitară bass
- Pavel Borta aka Pasha – tobe
Bilete online aici
65 lei – acces general – presale – până pe 11.01.2024 inclusiv
80 lei – acces general – doar în ziua evenimentului – 12.01.2024 oline și la intrare
Accesul copiilor cu vârsta de până la 7 ani inclusiv este gratuit dacă sunt însoțiți de un părinte care deține un bilet valabil de acces. Recomandăm utilizarea căștilor de protecție fonică pentru copii.
Accesul copiilor cu vârsta de până la 16 ani inclusiv este permis în baza unui bilet valabil și dacă sunt însoțiți de un părinte care deține un bilet valabil de acces.
Accesul minorilor cu vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani este permis în baza unui bilet valabil de acces.
Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România ?
- Calendar Evenimente din România
- Calendar Evenimente din București
- ProgramFilme București
- CalendarFestivaluri Romania
—
Sursa: Facebook Quantic




