Editura Spandugino vă invită luni, 9 noiembrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta 38), la lansarea cărții lui Ștefan Ionescu-Berechet, Arhetip și pecete. Iconicitatea în gândirea bizantină a secolelor VIII-IX.
Alături de autor, vor vorbi: Marilena VLAD, pr. Bogdan TĂTARU-CAZABAN, Gheorghe LAURENȚIU, Vlad BEDROS
Lansarea va fi urmată de o sesiune de autografe.
„Prin rigurozitatea sa istoriografică şi doctrinară, care nu poate decât să impresioneze, această lucrare lansează întrebări şi căi noi de cercetare cu privire la logica şi experienţa faptului de a avea icoane sau, chiar mai mult, la ce înseamnă a trăi într-o lume fundamental iconică.” – Protoiereu prof. univ. dr. Silviu N. Bunta
ȘTEFAN IONESCU-BERECHET este lector universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității din București, specialist în iconografie bizantină și în teologia icoanei, titular al cursurilor de Artă creștină eclesială, Iconografie bizantină, Iconoclasm bizantin și Teologia icoanei. Din 2011 este doctor în Teologie al Universității din București, iar între 2017–2024 a fost membru al Comisiei de Pictură bisericească a Patriarhiei Române. A publicat albumul monografic Arhitectul Dimitrie Ionescu-Berechet (1896‒1969). Viața și opera (2022).
Vă așteptăm!




