Jake și femeile lui @ Teatrul Nottara

Jake și femeile lui @ Teatrul Nottara

O comedie emoționantă, în care granița dintre realitate și imaginație este pulverizată! O poveste tandră și dulce-amară despre iubire și demonii ei!

Un scriitor de succes este prins în vârtejul unui carusel de relații complicate. Universul lui este populat de femei care i-au marcat și încă îi marchează viața, care apar și dispar, care devin pe rând personaje în romanele sale sau voci în mintea lui. Realitatea și ficțiunea se topesc una într-alta, mintea lui devine terenul unde foste iubiri se întâlnesc cu cele din prezent, timpul curge într-un alt ritm, iar literatura și viața reală se amestecă uneori periculos, până la limita la care se confundă.

Aflat la a doua căsătorie, în pragul unei crize, în apartamentul lui elegant, Jake este înconjurat de voci feminine, pe care încearcă să le pună în acord. Soția, fosta soție, sora, psihoterapeuta, iubita, fiica sunt cu toate prezente într-o realitate foarte personală și fiecare își cere dreptul la existență!

Una dintre cele mai cunoscute piese ale celebrului scriitor Neil Simon, deținător al unui premiu Pulitzer și dramaturg de mare succes, jucat pe toate scenele lumii, „Jake și femeile lui” a avut premiera în 1992, pe Broadway, iar în 1996 a fost adaptată pentru televiziune.

Piesa explorează zbuciumul interior al unui scriitor care se luptă cu propria minte și cu frica de singurătate, îmbinând umorul savuros cu momente emoționante. Unde se termină realitatea și unde începe ficțiunea? Cine câștigă și cine pierde? Unde începe și unde se sfârșește iubirea? În lumea lui Jake totul este (im)posibil!

Teatrul Nottara

Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România ?

 

Program eveniment

Joi 16/07/2026
19:00
Miercuri 15/07/2026
19:00
Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Twitter
Email
Caută