Vă invităm vineri, 18 noiembrie, la o serată specială, alături de scriitorii Liviu Ornea și Bogdan Munteanu, la Librăria Cărturești din Piața Sfatului nr. 20, de la 18:00.
Vom vorbi despre cele două romane: „Viața ca o glumă proastă” și „Stai jos sau cazi”, alături de Eli Bădică, coord. colecției n’autor.
„Viața ca o glumă proastă”, de Liviu Ornea
Arta ratării liber consimțite.
Din timpul serviciului militar obligatoriu și până la retragerea voită din viața profesională și socială, călcăm pe urmele lui Paul, protagonistul romanului de față, urme lăsate atât în propria geografie interioară, cât și în cea a apropiaților – familie, prieteni, partenere – și a colaboratorilor. Tragem cu urechea la conversațiile sale sau ale celor din jurul lui, îl însoțim în călătorii, parcurgem jurnale și e-mailuri, îi scotocim în gânduri vreme de mai bine de treizeci de ani. O reconstrucție minuțioasă, în fond, a unei vieți care are toate premisele pentru succes, dar care îl ratează conștient și magistral.
„Stai jos sau cazi”, de Bogdan Munteanu
În fața epilepsiei, umorul rămâne singura apărare.
Nino-nino. Agitație. Timișoara. Sâmbătă. Un grup restrâns de oameni. Ciprian, un bărbat de 40 de ani, realizează brusc că nu se mai poate preface: trebuie să-și accepte boala. Însă drumul până în acest moment, departe de un final, a fost sinuos. Iar protagonistul-narator ne întoarce în timp, ne poartă, criză cu criză, răzvrătire cu răzvrătire, poantă cu poantă, prin viața sa, pentru a ne arăta cum poate fi parcursă călătoria cu un diagnostic incurabil.
„Stai jos sau cazi”, o carte care se cere citită dintr-o răsuflare.