Întâlnire cu Anna Solyom. Cafeneaua cu pisici. Neko Café

Sâmbătă 24/10/2026
10:00

Se apropie FILIT – Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași, iar noi ne pregătim pentru o săptămână plină de conversații și de oameni care se adună în jurul cărților.

Împreună cu Acaju am pus la cale un pop-up book club Ne începem ziua de sâmbătă, 24 octombrie, la Acaju, alături de Anna Sólyom, autoarea romanului Cafeneaua cu pisici. Neko Café, într-o discuție moderată de Raluca Bejenariu, psihoterapeut și co-fondator al Romanian Mental Health Film Festival.

Vorbim despre pisici, despre ikigai și despre cum ne pot învăța lucrurile mici să trăim mai luminos. Romanul este un bestseller internațional despre înțelepciunea pisicilor, care ne poate conduce spre iubire și împlinire de sine. Alături de Nagore, care se întoarce în Spania într-un moment în care simte că a pierdut tot ce conta, intrăm în universul lui Yumi și al celor șapte pisici ale ei: frumoase, mofturoase, muzicale și pline de personalitate.

Anna Sólyom s-a născut la Budapesta și locuiește din 2012 la Barcelona. Este scriitoare și terapeut psihosomatic, cu studii de filozofie și un parcurs care a dus-o de la cercetarea academică și proiectele de dezvoltare internațională la terapia corp-minte.

Vă invităm să dați join grupului de WhatsApp dedicat, unde putem să ne cunoaștem, să schimbăm impresii pe măsură ce citim și să notăm curiozitățile pe care le putem adresa Annei în timpul întâlnirii: https://chat.whatsapp.com/IaEgGXPaDVb5EJ2haQSTcC

Întâlnirea se va desfășura în limba engleză, fără traducere consecutivă sau simultană.

Sâmbătă, 24 octombrie, 10:00-11:30
Acaju
Moderatoare: Raluca Bejenariu

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Twitter
Email
Caută