Insectart @ Seneca AntiCafe
Insectart – expoziție de acuarelă – Expoziție caritabilă
Artist: Lucian Muntean
Perioada: 4-28 aprilie 2023.
Artistul vizual Lucian Muntean propune un exercițiu de admirație, o clipă de răgaz în care să privim atent la ceea ce ne înconjoară și să vedem cât de diversă și fascinantă e viața, ce forme spectaculoase poate să ia.
Această serie de peste 50 de acuarele a fost începută în 2018 și continuată până în prezent. Diferite specii de insecte, exotice sau indigene, sunt reprezentate supradimensionat, mult mai mari decât le vedem normal. Frumos detaliate cu o cromatică deosebită, inclusiv cu pigmenți metalizați, care le conferă sclipiri și irizații, aceste reprezentări artistice ale insectelor le face să arate ca niște bijuterii. Practic așa le-am și vedea dacă le-am privi atent cu o lupă, … asta dacă ne-am înfrânge teama instinctivă și reflexul de a ne feri de ele.
Autorul spune că pe parcursul documentării și realizării acestui proiect nu a avut de suferit nicio insectă!
În spațiul multifuncțional de la Seneca AntiCafe expoziția este panotată nu doar pe simeze ci și sub sticla de pe mesele de lucru, reconstituind astfel atmosfera de atelier al pictorului sau chiar cea a unui labolator de biologie.
Expoziția are și scop caritabil. Un procent de 20% din vânzarea acuarelelor va fi donat asociației non-profit APPAPS – Asociația Pentru Protecția Albinelor și Polenizatorilor Sălbatici, asociație non-profit fondată în 2018 de un mic grup de apicultori profesioniști și pasionați de albine, cu scopul de a conștientiza importanța majoră pe care albinele, și alți polenizatori, o au pentru mediul în care trăim și pentru noi oamenii.
Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România ?
- Calendar Evenimente din România
- Calendar Evenimente din București
- Program Filme București
- Calendar Festivaluri Romania
—
Sursa: Facebook Seneca AntiCafe