Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti
Spectacole

Teatru | in : v z b l (Invisible Festival) @ Timișoara

in : v z b l (Invisible Festival) @ Timișoara

Teatru | in : v z b l (Invisible Festival) @ Timișoara

Ajuns la a patra ediție, festivalul in : v z b l (festival invizibil) organizat de Teatrul Basca din Timișoara, ajunge la public cu un program generos de spectacole de teatru și spectacole artistice cu tematică socială și nu numai.

In: v z b l este un festival care își propune să facă vizibil ceea ce este invizibil prin promovarea unor valori precum dialogul, înțelegerea, respectul și solidaritatea. Vocile diferitelor grupuri vulnerabile „invizibile” sunt adesea neauzite sau chiar nespuse. Prin acest festival creăm contextul care le permite să se reprezinte și să-și facă vocea auzită în comunitate.

Vă prezentăm programul detaliat al lunii #Noiembrie, cu invitația să ne fiți alături și în acest periplu teatral, ultimul din acest an. Iar dacă #octombrie a fost cu producții #inhouse ale teatrului Basca, pentru noiembrie am pregătit un program cu spectacole invitate, naționale și internaționale, pe care le-am așteptat încă de la începutul ediției.

Ce e de văzut în ultima lună de in : v z b l?

11 nov ora 19.00 – Foreign body_trio | Festivalul in : v z b l
12 nov ora 19.00 – Vulnerabil | Festivalul in : v z b l
14 & 15 nov ora 19.00 – Nine to five | Festivalul in : v z b l
19 nov ora 19.00 – DISNEILEND | Festivalul in : v z b l
20 nov ora 18.00 – Soare cu dinți | Festivalul in : v z b l
23 nov ora 19.00 – Sub apă | Festivalul in : v z b l

Vă așteptăm la teatru!
𝐅𝐞𝐬𝐭𝐢𝐯𝐚𝐥𝐮𝐥 𝐢𝐧 : 𝐯 𝐳 𝐛 𝐥 podus de Teatrul Basca face parte face parte din programul Timișoara 2023 Capitală Europeană a Culturii, și este finanțat de Centrul de Proiecte Timișoara

Sursa: Facebook / in : v z b l

 

Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România?

 

Program Teatru | in : v z b l (Invisible Festival) @ Timișoara

Joi 15/09/2022
19:00
in : v z b l (Invisible Festival) Ziua 2

Ce-am avut. Ce ne-au dat. - Basca Theater (RO)

 

În cadrul Festivalului in : v z b l Teatrul Basca prezintă spectacolului ”Ce-am avut. Ce ne-au dat”.

  • Locație: Parcul Poporului
  • Acces liber.

 

Spectacolul este o cercetare artistică/documentară a fenomenului migranților și a valurilor de refugiați care au ajuns în România nu doar recent, odată cu declanșarea războiului din Ucraina, ci și în ultimii ani. Textul vorbește despre migrație și destinele refugiaților, având la bază istorisiri reale scrise de dramaturgi români și ucraineni.

Muzica și coregrafia spectacolului sunt semnate de artiști din Ucraina, care s-au alăturat echipei de la Teatrul Basca în urma apelului pentru artiști din luna iulie.

 

  • Regia: Alexandru Mihaescu
    Asistență regie: Costa Tovarnisky și Ana Maria Ursu
    Texte de: Iryna Serebriakova / Nina Zachozhenko / Selma Dragoș / Andrei Ursu / Alina Pietrareanu

 

  • Distribuția: Alina Ilea, Adrian Jivan, Costa Tovarnisky, Otniel Floruț, Ana Maria Ursu, Jacqueline Kohl

 

  • Împreună cu: Școala de circ
  • Traducere: Raluca Rădulescu
  • Coregrafie: Viktoriia Medviedieva
  • Muzică: Olksandr Solokha

--

Sursa: Facebook in : v z b l

Duminică 11/09/2022
18:00
in : v z b l (Invisible Festival) Ziua 1

Frogtales – Independent Theater Hungary (HU)

 

Festivalul in : v z b l ediția 2022 debutează cu spectacolul „Frogtales” al Independent Theater Hungary.

  • Locație: Piața Traian.
  • Accesul liber.
  • 𝘚𝘱𝘦𝘤𝘵𝘢𝘤𝘰𝘭𝘶𝘭 𝘷𝘢 𝘧𝘪 𝘱𝘳𝘦𝘻𝘦𝘯𝘵𝘢𝘵 𝘪𝘯 𝘭𝘪𝘮𝘣𝘢 𝘮𝘢𝘨𝘩𝘪𝘢𝘳𝘢 𝘴𝘪 𝘴𝘶𝘣𝘵𝘪𝘵𝘳𝘢𝘵 𝘪𝘯 𝘭𝘪𝘮𝘣𝘢 𝘳𝘰𝘮𝘢𝘯𝘢.

 

Opera punk numită Frogtales, cântată cu umor, prezintă viețile a trei generații ale unei familii, printr-o metaforă a broaștei. În Portugalia, broaștele din ceramică expuse indică locul unde romii sunt indezirabili. „Familia broaștei” din piesă, luptă să iasă din „mlaștina” care le este atribuită și vrea să fie acceptată de societate.

Membrii familiei se luptă și fac multe pentru integrarea socială, se schimbă din generație în generație, în timp ce cel mai tânăr membru al familiei reușește să devine vedetă datorită studiilor muzicale.

  • Text: Rodrigó Balogh, Márton Illés
    Regia: Rodrigó Balogh

 

  • Distribuția: István Babindák, Orsolya Balogh, Nóra Nemcsók, Tamás András
    Szegedi, Dávid Varga

 

  • Muzică: István Babindák, Máté Kovács
    Asistent regie: Ágnes Sarlós

--

Sursa: Facebook in : v z b l

Vineri 16/09/2022
19:00
in : v z b l (Invisible Festival) Ziua 3

Body Confessions – Alexander Zain (SRB)

 

În cadrul Festivalului in : v z b l Alexander Zain prezintă spectacolului ”Body Confessions”.

 

Lucrarea este o mărturisire intimă a artistului despre relația sa cu propriul corp, precum și multe alte lucruri pe care această relație le poartă sau le atinge.

Prin cele trei segmente în care este împărțită piesa, se arată contrastul dintre:

  • relația cu corpul, așa cum ne este indicată de societate și
  • relația cu corpul care este personală și conștientă de sine.

 

Spectacolul se termină cu corpul devenind o pânză pentru propria mea confesiune intimă, care a fost și drumul meu de dezvoltare, ca om trans care dansează și practică arta, în relația mea cu corpul.

Eu cred că corpul uman este mult mai puternic decât credem noi.

Cred că fiecare graniță a corpului este mobilă.

  • Corpul ca unealtă.
  • Corpul ca durere.
  • Corpul ca putere.
  • Corpul ca singura proprietate personală reală pe care nu mi-o poți lua.

--

Sursa: Facebook in : v z b l  /   teatar.bite

Sâmbătă 17/09/2022
11:00
in : v z b l (Invisible Festival) Ziua 4

Close your eyes and you will see better – Școala de Joacă (RO)

 

În cadrul Festivalului in : v z b l  Școala de Joacă prezintă spectacolului ”Close your eyes and you will see better”.

--

Sursa: Facebook in : v z b l

Vineri 23/09/2022
19:00
in : v z b l (Invisible Festival) Ziua 5

We will not get used to war – Actors for future (UKR)

 

În cadrul Festivalului in : v z b l Actors for future prezintă spectacolului ”We will not get used to war ”.

--

Sursa: Facebook in : v z b l

Sâmbătă 24/09/2022
18:00
in : v z b l (Invisible Festival) Ziua 6

Gorgo Therapy – Basca Theater (RO)

 

În cadrul Festivalului in : v z b l  Teatrul Baca prezintă spectacolului ”Gorgo Therapy”.

--

Sursa: Facebook in : v z b l

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Share

Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Twitter
Email
Caută