În lăcașul inimii. Pași către El. Reprezentări ale spiritualității @ Muzeul de Istorie Dâmbovița

În lăcașul inimii. Pași către El. Reprezentări ale spiritualității

În lăcașul inimii. Pași către El. Reprezentări ale spiritualității @ Muzeul de Istorie Dâmbovița

„În lăcașul inimii. Pași către El. Reprezentări ale spiritualității”. Expoziție temporară la Muzeul de Istorie din Târgoviște

Consiliul Județean Dâmbovița, alături de Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, invită întreaga comunitate să exploreze o nouă expoziție temporară, organizată cu prilejul apropierii Sfintelor Paști.

Găzduită de Muzeul de Istorie, expoziția va fi deschisă în perioada 10 aprilie – 30 iunie 2025. Organizatorii  propun o călătorie interioară, o explorare a spiritualității profunde prin intermediul artei, un popas binevenit, un moment de introspecție. Lăcașul inimii, locul unde se nasc sentimentele, este același pentru fiecare dintre noi.  Expoziția explorează conceptul vast și personal al spiritualității, redat prin intermediul obiectelor sacre.

Pe afiș, central, se înalță semeț catedrala Sf. Spiridon Nou din București, ctitorie a familie Ghica (1768) dusă la bun sfârșit de Ianache (Ienăchiță) Văcărescu, numit cămăraș (purtător de grijă) al bisericii. Din nefericire, lăcașul a fost distrus de cutremure și alte evenimente nefaste. Cea mai grea încercare prin care a trecut a fost incendiul din 23 martie 1847, chiar din ziua de Paște, când a izbucnit, în zona de est a orașului, cel mai mare incendiu consemnat în București vreodată.

Muzeul de Istorie Dâmbovița

Reconstruit în stil neogotic de catalanul Xavier Villacrosse între anii 1852 si 1858, lăcașul fost reprezentat artistic în 1868 de doi maeștrii ai artei plastice, Carol Szatmary și Amadeo Preziosi, care îl redau în acuarele superbe, identice. Colecția muzeului din Târgoviște deține o imagine inedită, un desen în creion realizat chiar în anul finalizării construcției, 1858. Din expoziție mai fac parte desene ale colonelului Carol Begenau, dar și lucrări semnate de Constantin Blendea, Aurel Vasilescu sau Bob Bulgaru.

De la icoane realizate în centrul de la Palekh la icoane prăznicare întrupate de zugravul Pană Hagi Avram în iconostasul Bisericii Mari Domnești din Târgoviște, de la imaginea unor vechi lăcașuri de cult, precum mănăstirile Curtea de Argeș, Tismana, Căldărușani, la prezența „Bibliei” publicate de Ion Heliade Rădulescu la mijlocul secolului al XIX-lea sau la portretul diaconului tipograf Coresi, vă invităm să fiți parte din acest parcurs expozițional și să vă lăsați ghidați de frumusețea și încărcătura simbolică a exponatelor.

Expoziția va fi deschisă vizitării până la 30 iunie 2025, la Muzeul de Istorie (Calea Domnească, nr. 189), de marți – duminică, între orele 9.00 – 17.00.

Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente și Festivaluri din România?

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Twitter
Email
Caută