Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti
Teatru

Gaițele @ Teatrul Maria Filotti

Gaițele

Gaițele @ Teatrul Maria Filotti

De: Alexandru Kirițescu

Reprezintă una dintre cele mai valoroase comedii de moravuri din dramaturgia românească. Această piesă face parte din aşa-zisa trilogie burgheză a lui Kiriţescu: comedia „Marcel şi Marcel” sau „Anişoara şi ispita” (1923), apoi „Florentina” (1925) şi „Cuibul de viespi”, cum s-a intitulat în 1930.

Comedia „Gaiţele”, s-a jucat pentru prima dată la Craiova de trupa „Bulandra”, apoi, în multe alte variante, pe mai toate scenele ţării, având un succes enorm.

Acţiunea se petrece „cam prin vara anului 1930”, în casa Anetei Duduleanu, văduva marelui moşier Tasse Duduleanu, casă în care bătrâna locuia împreună cu fiica cea mică, Margareta, soţul acesteia, Mircea Aldea şi două servitoare Zamfira şi Fraulein.

Într-o casă în care dominau urletele, meschinăriile, egoismul şi ironia dusă la extrem, Mircea Aldea este un intrus, intrat forţat de împrejurările căsătoriei cu Margareta Duduleanu, care se macină încet, atingând pragul disperării.

Distribuția Gaițele :

Monica Zugravu-Ivaşcu

Elena Andron

Ramona Gângă

Corina Borş

Dan Moldoveanu

Cătălina Nedelea

Florentina Popa

Camelia Dilbea

Zane Jarcu

Marcel Turcoianu

Valentin Terente

Regia: Radu Nichifor

Regia tehnică: Bișa Emanuel

Decoruri și costume: Vioara Bara

Sufleor: Ioana Dragu

Videoproiectie: Stefan Cudalbeanu

Sonorizare: Marius Cotescu

Lumini: Aurica Cosma

Recuzita: Nelutu Spalatu; Carmen Spalatu

Cabine: Mita Voicu; Adriana Tudose

Masinisti: Gigi Staicu, Ilie Nelu, Mihai Aurelian, Cristi Ghita, Marian Ivan

Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România?

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Share

Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Twitter
Email
Caută