Respect prezintă viaţa legendarei artiste Aretha Franklin, din copilărie până la perioada de glorie. Aretha Franklin, care s-a stins din viață în august 2018, la vârsta de 76 de ani, a participat activ la dezvoltarea proiectului. Artista se gândea încă de la finalul anilor ’80 la o adaptare cinematografică a cărţii biografice „Aretha: From These Roots”.
Aretha Franklin este considerată cea mai puternică și semnificativă voce a tuturor timpurilor. Supranumită Regina Muzicii Soul, Aretha Franklin a lăsat moștenire o serie de piese care au devenit parte a culturii și patrimoniului americane, fiind considerate simbolul rezistenței în timpul Mișcării pentru drepturile civile în SUA, dar și al mișcărilor de emancipare a oamenilor de culoare și a femeilor.
Aretha Franklin a reușit să creeze o adevărată foaie de parcurs prin experiența ei de viață, fiind un mic geniu al muzicii, cu o copilărie privilegiată într-o casă din Detroit, în mijlocul unor oameni care au înțeles importanța protestului, a dreptății rasiale și a organizării comunitare având în centru biserica.
Artista este celebră mai ales pentru vocea ei unică, însă puțini sunt aceia care știu că găsirea acestei voci nu a fost simplă. Provocarea pentru ea a fost să navigheze prin durerea copleșitoare și să o transforme în inspirație artistică din care să creeze capodopere care să contribuie la salvarea de vieți, culturi și să producă schimbări în America.
Regia: Liesl Tommy
Cu: Forest Whitaker, Jennifer Hudson
Gen film: Biografic, Dramă, Muzical
Durata: 145 minute
Rating: AP-12 | Acordul părinților pt. copiii sub 12 ani
Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România?
- Calendar Evenimente din România
- Calendar Evenimente din Braşov
- Program Filme Brașov
- Calendar Festivaluri Romania