Ambasada Spaniei la Bucureşti prezintă, în colaborare cu Muzeul Municipiului Bucureşti, Festivalul de film „Figuri ale cinematografiei spaniole”, un ciclu format din şase filme spaniole, reprezentative pentru cinematografia țării.
Cele şase filme dispun de subtitrare în limba română şi vor putea fi urmărite în perioada 13 – 18 septembrie 2022, începând cu ora 20:00, în grădina Casei Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei, nr.151).
- Accesul publicului va fi gratuit, în limita locurilor disponibile.
Evenimentul include şi o expoziţie outdoor alcătuită dintr-o serie de fotografii realizate de Victoria Iglesias, care va putea fi admirată în perioada 13 – 25 septembrie 2022, la Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei nr. 151).
Această expoziție invită la o călătorie printr-o lume a imaginii, a sunetului și a viselor. Actori și regizori, maeștri din trecut și din prezent, își arată fațetele cele mai autentice și neașteptate.
—
Sursa: Muzeul Municipiului Bucureşti – Palatul Suțu

