Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti
Festival

Festivalul Internațional al Teatrului de Studio 2026

Joi 14/05/2026
19:00

FESTIVALUL INTERNAȚIONAL AL TEATRULUI DE STUDIO A AJUNS LA CEA DE-A XXIX-a EDIȚIE

La Pitești, primăvara aduce cu ea nu doar culoare, ci și emoție, un sentiment care, grație Festivalului Internațional al Teatrului de Studio este resimțit, la cote înalte, de toți iubitorii de artă scenică vie.

Ajuns la cea de-a XXIX-a ediție, cel mai important eveniment artistic al sezonului, organizat de Teatrul Alexandru Davila Pitesti, instituție finanțată de Consiliul Judetean Arges, reprezintă, mai ales prin trăinicia sa, un argument solid în favoarea acestui mod de exprimare artistică, singurul care ajunge la public în formă autentică. Transmis fie prin dialog, fie prin monolog, mesajul cu care teatrul de studio îmbogățește spectatorul este întotdeauna necesar, dar nu întotdeauna confortabil. Fiind atât de aproape de public, teatrul de studio și-a clădit reputația unui teatru al emoțiilor reale, al respirației, al expresiei care nu poate fi ascunsă niciunei priviri. Tocmai de aici apare consistența sa, valoarea sa.

Ediția din 2026 își va surprinde admiratorii cu o temă care provoacă la reflecție interioară. „Însingurare” nu face trimitere doar la un personaj de pe scenă, ci se răsfrânge asupra privitorului ca o extensie emoțională cu impact covârșitor.

festivalul international al teatrului de studio 2026

Zece dintre serile lunii mai (în perioada 14–24) vor fi dedicate acestei stări interioare, acestei trăiri pe care poeții au versificat-o, dramaturgii au exploatat-o, iar spectatorii o pot savura sub forma unor spectacole care fac pledoarie pentru un festival al cărui prestigiu nu mai poate fi pus la îndoială.

Timp de două săptămâni, orașul Pitești va fi, din nou, o destinație artistică importantă pentru iubitorii de teatru.

Ne vor onora cu prezența importante trupe din țară (Teatrul Național „I.L. Caragiale” București, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul Mic din București, Teatrul de Artă Deva, Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești) și din străinătate (Compania La Chaudière intime din Franța și Teatrul „Alexie Mateevici” din Chișinău, Republica Moldova), care, alături de Teatrul „Alexandru Davila”, vor crea atmosfera unică, specifică teatrului de studio.

Invităm publicul să pătrundă în culisele emoției unde scena este pregătită pentru spectacole care vor surprinde și inspira.


Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România?

Program eveniment

Duminică 24/05/2026
19:00
Sâmbătă 23/05/2026
19:00
Vineri 22/05/2026
19:00
Joi 21/05/2026
19:00
Miercuri 20/05/2026
19:00
Marți 19/05/2026
19:00
Duminică 17/05/2026
19:00
Sâmbătă 16/05/2026
19:00
Vineri 15/05/2026
19:00
Joi 14/05/2026
19:00
Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Share

Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Twitter
Email
Caută