Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti
Festival

Festivalul Filmului Francez 2022 – Ziua 10

𝐅𝐞𝐬𝐭𝐢𝐯𝐚𝐥𝐮𝐥 𝐅𝐢𝐥𝐦𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐅𝐫𝐚𝐧𝐜𝐞𝐳 𝐢̂𝐧 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 sărbătorește anul acesta cea de-a 𝟐𝟔-𝐚 𝐞𝐝𝐢𝐭̦𝐢𝐞.
Între 𝟏 𝐬̦𝐢 𝟏𝟐 𝐢𝐮𝐧𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟐, la 𝐁𝐮𝐜𝐮𝐫𝐞𝐬̦𝐭𝐢 şi în alte 10 oraşe din ţară: 𝐂𝐥𝐮𝐣-𝐍𝐚𝐩𝐨𝐜𝐚, 𝐈𝐚𝐬̦𝐢, 𝐓𝐢𝐦𝐢𝐬̦𝐨𝐚𝐫𝐚, 𝐁𝐫𝐚̆𝐢𝐥𝐚, 𝐁𝐫𝐚𝐬̦𝐨𝐯, 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐭𝐚𝐧𝐭̦𝐚, 𝐒𝐟𝐚̂𝐧𝐭𝐮 𝐆𝐡𝐞𝐨𝐫𝐠𝐡𝐞, 𝐒𝐢𝐛𝐢𝐮, 𝐒𝐮𝐜𝐞𝐚𝐯𝐚 şi 𝐓𝐚̂𝐫𝐠𝐮 𝐌𝐮𝐫𝐞𝐬̦ – cinefilii sunt invitați la întâlnirea anuală cu cele mai recente și remarcabile filme franceze. Proiecțiile vor avea loc în cinematografe și în aer liber.

„𝐍𝐨𝐬 𝐲𝐞𝐮𝐱 𝐠𝐫𝐚𝐧𝐝 𝐨𝐮𝐯𝐞𝐫𝐭𝐬”/ „Ochii noştri larg deschişi”, tema aleasă pentru ediţia din acest an, ne invită să ne întoarcem la esenţa artei cinematografice: privitul. Ne deschide, de asemenea, un evantai larg al viziunii asupra lumii din perspectiva regizorilor şi a regizoarelor filmelor selectate. Și nu în ultimul rând, ne încurajează să privim cu mai multă empatie destinul fiecărui popor, mai ales în contextul actual, şi să ne reamintim că suntem parte a unei familii europene unite. Iar cele patru secțiuni ale festivalului reflectă firul conductor al acestei ediții.

 

Vineri, 10 iunie

Cinema Elvire Popesco (Bd. Dacia nr. 77)

18:30 OLGA – Elie Grappe(1h27)

20:30 FRANCE – Bruno Dumont(2h13)

 

Unteatru Open-Air (str. Pictor Arthur Verona)

21:30 LES PASSAGERS DE LA NUIT – Mikhaël Hers(1h51)

 

Tarife de acces:
20 lei – tarif general
12 lei – tarif redus pentru elevi, studenți, pensionari
Acces posibil pe baza carnetelor de 5 bilete ale sălii Elvire Popesco.

Toate filmele vor avea subtitrare în limba română.

Sursa: Eventbook

Share

Share on facebook
Facebook
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on linkedin
LinkedIn
Share on twitter
Twitter
Share on email
Email