de Matei Vișniec
Dramaturgia: Diana Nechit
Regia: Botond Nagy
Decorul: Raul Cioabă
Costumele: Ioana Ungureanu
Coregrafia: Alice Veliche
Scenografia muzicală: Claudiu Urse
Light design și video design: Cristian Niculescu
Durata: 1h 50min
Vârsta recomandată: 16+
Limba: Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză
Distribuția: Dorra: Andreea Boboc
Kate 1: Diana Roman
Kate 2: Livia Iorga
Kate 3: Mălina Lazăr
Fantomele soldaților morți: Dragoș Codrescu, David-Daniel Deca, Aurelian Iordache, Alexandru Lilă, Matei Olteanu
Producător: Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași
„Am scris aceastǎ piesă în 1996, la sfîrşitul acelei teribile perioade de conflict interetnic pe fost pǎmînt iugoslav. Ceea ce se întîmpla acolo mă preocupa şi mă impresiona, era vorba de un mǎcel în plină derulare în imediata vecinătate a României. Jurnalistul din mine, neputincios în faţa realităţii, i-a predat însă ștafeta dramaturgului. Mi-am spus că o piesă interesantă despre barbaria războaielor interetnice ar putea trezi spiritele, incita la reflecţie, trezi conştiinţe… O piesă putea fi deci mai eficientă decît ştirile. În orice caz, pentru mine scrierea acestei piese însemna ieşirea din neputinţă.” (Matei Vișniec)
„Femeia – câmp de luptă” e despre o Europă care a învățat să tacă.
Despre un corp de femeie în care s-a scris un război, pe care nu-l mai putem șterge.
Nu mă interesează reconstrucția istoriei, ci felul în care ea locuiește prezentul — prezentul nostru încărcat, febril, rușinat, în care imaginile războiului din Bosnia coexistă cu notificările de azi despre încă o femeie ucisă în România.
Trăim într-un an 2025 în care femicidul a devenit statistică, iar știrile sunt infuzii zilnice de violență. Războiul nu mai e la periferie: e în case, în apartamente, în scările de bloc. E aici, în respirația noastră.
Dorra și Kate sunt două voci care nu se întâlnesc niciodată cu adevărat, pentru că între ele stau fantomele trecutului, știrile, discursurile politice, rapoartele ONU, spusele experților, șoaptele vinovăției colective. Între ele stă o lume care a privit, a comentat, apoi a trecut mai departe. (Botond Nagy)
Foto: Andrei Eduard Văleanu
