Expoziție | The Dimension of Loneliness @ Piața Libertății
Autor: Ioan Nasta
14.08.2023-30.10.2023
P-ța Libertății, Timișoara
Vernisaj 23.08.2023, orele 20:00
Ioan Nasta este absolvent al Facultății de Arte și Design, UVT, Programul de studii de licență Pictură. Interesul său activ față de fenomenul artelor vizuale, îl determină să își extindă cercetarea și asupra altor forme de expresie și medii actuale, exprimându-se în pictură, artă digitală, prin intermediul inteligenței artificiale și instalație artistică.
Lucrarea intitulată The Dimension of Loneliness se încadrează în genul instalației artistice, iar ideea pe care s-a construit are la bază tema anxietății generate de sentimentul singurătății. Pornind de la o experiență personală, dar cu o rezonanță colectivă, subiectul ales de artist explorează sentimentul de respingere, de izolare, de inacceptare, generat de un ipotetic grup omogen.
Similar situațiilor din trecut, în care atunci când un student intra cu întârziere într-un amfiteatru, atmosfera era percepută ca fiind rigidă sau ostilă, figurile umane, ”asemenea unor configurații incerte” după cum se exprimă artistul, păreau încremenite, iar cel aflat în întârziere resimțea o senzație de presiune.
Procesul de lucru se bazează atât pe o cercetare a subiectului, cât și a morfologiei și limbajului artistic. În sensul acesta artistul caută amplasarea elementelor vizuale, cromatice, într-un registru contrastant, care să contribuie la evidențierea expresivă a sentimentului de înstrăinare printr-o intensitate maximă, resimțit paradoxal într-o comunitate numeroasă.
Artistul afirmă că anxietatea socială, ca factor intern,”poate fi ilustrată prin reprezentarea unei conștiințe de sine excesive și a temerii de a fi judecat sau respins de ceilalți”. Diferențele sociale, presiunea grupului și dificultățile de comunicare specifice adolescenței pot fi considerate factori care au contribuit la această stare de non-comunicare și izolare.
Artistul Ioan Nasta dorește să evidențieze că lucrarea The Dimension of Loneliness transmite prin intermediul culorii, pulsiunea trăirilor la acuratețea intensității din perioada adolescenței, devenind astfel o modalitate autentică și certă de autocunoaștere, concretizând etapa unei experiențe artistice bogate în informație, asumare și analiză conceptuală, printr-o determinată relaționare cu tendințele și versatilitatea artei contemporane.
Eveniment organizat de Facultatea de Arte și Design, UVT
Realizarea și expunerea proiectului nu au fost finanțate de nici o instituție publică sau privată.
Sursa: Specializarea Pictura, FAD Timisoara – Facebook
Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România?
- Calendar Evenimente din România
- Calendar Evenimente din Timișoara
- Program Filme Timișoara
- Calendar Festivaluri Romania




