ESTE Filmul de Miercuri & F-Sides Cineclub: „The Garden of Earthly Delights” @ Cinema City Sibiu

Miercuri 28/10/2026
20:00

ESTE Filmul de Miercuri deschide, miercuri, 28 octombrie, de la ora 20.00, seria proiecțiilor organizate în colaborare cu F-Sides Cineclub și găzduite de Cinema City Sibiu.

Prima seară are ca temă „Infernul incandescent” și aduce în fața publicului două filme filipineze: scurtmetrajul Dikit (2021), în regia Gabrielei Serrano, și The Garden of Earthly Delights (2025), în regia lui Morgan Knibbe.

Programul este curatoriat de Lucian Bădărău, care va fi prezent la Sibiu pentru proiecție. Selecția a fost dezvoltată sub îndrumarea Flaviei Dima, în cadrul F-SIDES Wildcards, o rezidență de curatoriat de film care își propune să deschidă acest proces către voci emergente și să sprijine dezvoltarea unei noi generații de curatori.

Dikit o urmărește pe o tânără care ascunde un secret monstruos și își dorește cu disperare un alt corp. Când un cuplu se mută alături, ea întrezărește șansa de a obține, în sfârșit, corpul pe care și-l dorește.

În The Garden of Earthly Delights, Ginto, un băiat de 11 ani din mahalalele Manilei, supraviețuiește adunând deșeuri și visează să devină gangster. Când drumurile i se intersectează cu cele ale unui turist olandez măcinat de probleme, băiatul este nevoit să ia o decizie imposibilă.

Prețul unui bilet este de 25 lei și se poate achiziționa online de pe pagina Cinema City Sibiu sau direct de la locație, în limita locurilor disponibile.

N-15. Subt.: RO+EN.

„ESTE Filmul de Miercuri” este un proiect organizat de Asociația ESTE FILM.

F-SIDES Wildcards este o rezidență de curatoriat de film co-finanțată de AFCN (Administrația Fondului Cultural Național).

Partener de tradiție: Marquardt.

Parteneri media: RockFM, Zile și Nopți, Goodtime magazine.

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Twitter
Email
Caută