Două inimi – Raoul & Valentin Sanfira @ Sala Luceafarul
Doi interpreți, doi mari artiști, două inimi – Raoul și Valentin Sanfira – care împreună vin în această toamnă cu un spectacol extraordinar, plin de surprize și emoție, într-un amplu turneu național ce va cuprinde 10 orașe.
Raoul
Raoul, pe numele lui adevărat Rareș Borlea, este interpret, compozitor și textier de muzică ușoară, publicist, autor de cărți, realizator și moderator de televiziune, în prezent unul dintre cei mai iubiți artiști din România. Cariera lui este prolifică, lansând până în prezent 30 de albume din care 6 în calitate de autor, alături de Mirabelă Dauer. A colaborat cu majoritatea artiștilor importanți din România dar a marcat și o importantă apariție alături de Neda Ukraden, una dintre cele mai puternice voci din Balcani. Genul muzical abordat ca interpret este unul foarte generos, o călătorie amplă prin sonorități pornind de la muzică lentă, pop, dance, folclor sau muzică balcanică.
Valentin Sanfira
Valentin Sanfira în vârstă de 32 de ani, este un artist celebru de muzică populară din România. Cântărețul a absolvit Liceul de Muzică și Arte Plastice „C-tin Brăiloiu” din Târgu Jiu, secția de canto popular.
Celebrul artist și-a făcut debutul în muzică în 2008, când a participat la Festivalul Național al Cântecului Popular „Mamaia 2008”, unde a câștigat un premiu important.
De-a lungul timpului, Valentin Sanfira s-a făcut remarcat și în televiziune, fiind prezentatorul unei emisiuni culinare precum și concurent la „Te cunosc de undeva”. Charismatic, energic, cu un repertoriu îngrijit și o atitudine pozitivă, artistul se bucură de succes notabil atât în evenimente private cât și pe marile scene.
Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România ?
- Calendar Evenimente din România
- Calendar Evenimente din București
- Program Filme București
- Calendar Festivaluri Romania
—
Sursa: Sala Luceafărul




